O căruță în care se aflau doi bărbați s-a răsturnat într-un șanț, la Tiha Bârgăului

O căruță în care se aflau doi bărbați s-a răsturnat într-un șanț, la Tiha Bârgăului, unul dintre aceștia fiind rănit.

Seara trecută, polițiștii au fost sesizați printr-un apel la 112 despre producerea unui accident în Tiha Bârgăului. În urma deplasării la locul evenimentului, polițiștii au constatat faptul ca un atelaj hipo în care se afla un tânăr de 29 de ani și un bărbat de 48 de ani, ambii din Tiha Bârgăului, a părăsit partea carosabila și s-a răsturnat. În urma evenimentului, bărbatul de 48 de ani a fost rănit și a necesitat și acordarea de îngrijiri medicale de specialitate„, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Cele două persoane se aflau în avansată stare de ebrietate. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 1.29 mg/L alcool pur în aerul expirat in cazul tânărului și de 1.34 mg/L alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului.

Cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri, urmând să se stabilească cu exactitate cauzele și modalitatea producerii evenimentului.