O companie din Timișoara se va ocupa de iluminatul public din municipiul Bistrița

O companie din Timișoara va asigura funcționarea iluminatului public pe raza municipiului Bistrița, a anunțat primarul Ioan Turc, care a completat că administrația locală a semnat un contract pe o perioadă de 5 ani cu această companie.

”Azi am semnat cu conducerea Elba Com SA Timișoara contractul de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public în municipiul Bistrița. Este vorba, mai exact, de iluminatul stradal – rutier și pietonal, iluminatul arhitectural, ornamental și ornamental-festiv. Firma Elba va desfășura activitățile de mentenanță, extindere și modernizare a rețelei de iluminat public existente, pentru a asigura continuitatea și calitatea serviciului în condiții tehnico-economice corespunzătoare, cu respectarea indicatorilor de performanță prevăzuți de normativele în vigoare”, a anunțat primarul Ioan Turc.

Potrivit edilului Bistriței, un aspect important îl reprezintă nevoia imperioasă de extindere a rețelei existente, prin contractul valabil pe 5 ani (cu posibilitatea prelungirii pentru încă 2) fiind stabilită o creștere anuală de 5 kilometri. De asemenea, este prevăzută îngroparea firelor electrice aeriene, ce va fi sincronizată cu intervenții similare ale unor furnizori de servicii de televiziune și Internet.

”Directorului general al societății Elba, Marius Matei Cocian, i-am urat succes în misiunea asumată de a oferi bistrițenilor un iluminat public la standarde occidentale, din partea Primăriei Bistrița existând toată solicitudinea în acest sens”, a mai spus primarul.

Fosta conducere a Primăriei Bistrița afirma că administrația locală cheltuie circa jumătate de milion de euro/an pentru asigurarea iluminatului public în oraș și în localitățile componente.