O femeie a fost accidentată de o autospecială de Ambulanță care avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune

Un accident de circulație în urma căruia o femeie a fost rănită a avut loc vineri pe DN 17, în localitatea Viișoara.

Din primele informații, o Ambulanță condusă de un bărbat de 48 de ani din Cociu, în timp ce se deplasa pe direcția Viișoara către Bistrița, având semnalele acustice și luminoase în funcțiune, a accidentat o femeie de 64 de ani din Viișoara care era angajată în traversarea străzii”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Atât șoferul, cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În urma accidentului, femeia a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Bistrița în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier.