O femeie din Șopteriu a născut în timp ce echipajul SMURD o transporta la spital. Paramedicii, bucuroși că au putut ajuta

Paramedicii unui echipaj SMURD din cadrul Punctului de Lucru Lechința au avut parte de o experiență inedită pe parcursul unei misiuni. Echipajul a preluat o femeie însărcinată, aflată pe punctul de a naște, dar pacienta nu a mai apucat să ajungă la spital, paramedicii SMURD fiind nevoiți să o asiste la naștere.

Plutonierul adjutant Karoly Samuel Baczonyi și sergenții major Ionuț Emanuel Floroaie și Vasile Dănuț Damian sunt cei trei salvatori care au dus la bun sfârșit misiunea pe care nu o vor putea uita niciodată. Au preluat din localitatea Șopteriu, județul Bistrița – Năsăud, o femeie gravidă, cu iminență de naștere, iar după nici 10 minute au fost nevoiți să tragă pe dreapta și să facă ceea ce știau până atunci doar în teorie. Mămica era din ce în ce mai confuză, dar au reușit cumva să o liniștească și au reușit în totalitate în momentul în care i l-au pus în brațe pe voinicul familiei. Un copil minunat, foarte gălăgios și energic”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

Am văzut multe în cei 11 ani de când sunt paramedic, la cele patru resuscitări reușite a tremurat carnea pe mine de emoție și bucurie, dar nimic nu se compară cu misiunea de astăzi. Suntem în al nouălea cer că am reușit să îl ajutăm pe voinicul Andrei să vină sănătos pe lume!”, a spus plutonierul adjutant Karoly Samuel Baczonyi, decanul de vârstă al echipajului de paramedici de la Punctul de Lucru Lechința.

Ceilalți doi tineri salvatori au spus și ei că este cea mai intensă misiune la care au participat și se simt împliniți și fericiți că au putut ajuta.

Femeia din Șopteriu s-a aflat la cea de-a treia naștere.