O femeie din Uriu a dat avans 1.000 de euro unor meșteri, iar aceștia s-au făcut nevăzuți

ATENŢIE la persoanele pe care le contactaţi pentru diverse servicii! Polițiștii bistrițeni vă sfătuiesc să NU oferiţi sume de bani unor persoane necunoscute, pentru că riscați să fiți înșelați, așa cum s-a întâmplat în cazul unei femei din localitatea Uriu. Aceasta s-a ales cu o pagubă de o mie de euro după ce a avut încredere în doi bărbați care s-au angajat că vor executa lucrări de construcții.

La data de 16 mai, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Petru Rareş au identificat doi bărbaţi de 33, respectiv 35 de ani, ambii din Hodac, judeţul Mureş, bănuiţi că ar fi încercat să înşele o femeie din Uriu. În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit faptul că, la data de 8 mai a.c., femeia de 58 de ani, din Uriu, ar fi dat suma de 1.000 de euro celor doi bărbaţi ca avans pentru prestarea unor lucrări de construcţie. Ulterior, cei doi nu au mai răspuns la telefon şi nu au efectuat lucrările pentru care au primit banii”, arată Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

O parte din prejudiciu, respectiv 60%, a fost recuperat, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii de la Postul de Poliţie Uriu, în cadrul unui dosar penal de înşelăciune.

Sfaturi de urmat când sună cineva la uşă:

– acordaţi maximă atenţie persoanelor care suna la uşa dvs. sau pe care le introduceţi în casă!

– convingeţi-vă de bunele lor intenţii!

– dacă persoana necunoscută se prezintă într-o calitate oficială, solicitaţi legitimaţia de serviciu şi notaţi datele de pe document!

– verificaţi cu atenţie persoanele care sună la uşă sub pretextul unor reparaţii de orice fel, încasarea unor taxe, deratizare sau cele care solicită să le închiriaţi o cameră!

– nu primiţi în casă cerşetori, negustori ambulanţi, sau orice alte persoane necunoscute!

– obişnuiţi copiii să nu deschidă uşa nimănui în lipsa dvs. să nu trădeze că sunt singuri în casă!

– vegheaţi cu atenţie la persoanele cu care se împrietenesc copiii dvs.