O fetiță de 9 ani din Bistrița-Năsăud, dată exemplu de Serviciul de Telecomunicații Speciale. ”Cei șapte ani de acasă și educația civică învățată la școală au determinat-o pe fetiță să acționeze exemplar într-o situație neobișnuită”

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a dat-o exemplu pe o fetiță de 9 ani din județul Bistrița-Năsăud care a sunat la Poliție și a anunțat că a găsit un portofel într-o stație de autobuz. ”Cei șapte ani de acasă și educația civică învățată la școală au determinat-o pe fetiță să acționeze exemplar într-o situație neobișnuită”, spun cei de la STS.

Iată și discuția dintre fetiță și operatorul STS:

”- 112, ce urgență aveți?

– Bună ziua! Aș dori să îmi faceți legătura cu Poliția deoarece am găsit un portofel al unei doamne. L-am deschis să văd al cui e și nu l-aș lăsa aici să îl fure cineva.

– Așa, foarte bine. Dar unde te afli?

– În stația de autobuz, vizavi de (…).

– Cum te cheamă?

– R.C.E. și am 9 ani.

– Acum ne răspunde Poliția, te rog să nu închizi.

– Bine, mulțumesc mult”.

”Copiii sunt, uneori, mai responsabili decât adulții și dau dovadă de maturitate și spirit civil. Ne demonstrează acest lucru o fetiță din Bistrița-Năsăud care a sunat la numărul de urgență 112 pentru a anunța că a găsit un portofel uitat pe o bancă, într-o stație de autobuz. S-a gândit că persoana care l-a pierdut are nevoie de portofel și că nu poate să îl lase, pur și simplu, pe bancă pentru că l-ar putea lua altcineva. Micuța l-a deschis ca să vadă dacă găsește un act de identitate, iar în dialogul cu operatorul 112, a comunicat numele persoanei care îl pierduse, cerând să i se facă legătura cu Poliția. Cei șapte ani de acasă și educația civică învățată la școală au determinat-o pe fetiță să acționeze exemplar într-o situație neobișnuită, când ar putea veni în ajutorul semenilor. Copiii sunt sinceri și acționează din instinct, iar dacă sunt pregătiți și informați, vor proceda întotdeauna corect. Îi mulțumim micuței că a acționat așa cum ar trebui să procedeze orice cetățean responsabil, dar și părinților pentru educația oferită fetiței lor”, a transmis STS pe pagina oficială de pe o rețea de socializare.

2 comments

  1. Felicitări fetiței!

  2. De necrezut!