O nouă întâlnire cu reprezentanți ai mediului de afaceri din Bistrița-Năsăud

Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a participat la o nouă dezbatere cu reprezentanți ai mediului de afaceri, reuniune organizată în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud.

Potrivit Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, la a doua reuniune au fost prezenți: Adrian Ghingheli – director general IPROEB SA, Mircea David – director tehnic RAAL SA, Caius Bulea – director general BETAK SA, Florin Urîte – director comercial RCB ELECTRO SRL, Gabriel Cozma – administrator ROMPOLIPROCES SRL și Melente Horoba – administrator TRANSMIXT SA.

Sursa citată mai arată că principalele subiecte abordate de reprezentanții companiilor au vizat protejarea produselor autohtone, necesitatea mai multor programe de sprijin pentru firmele mari, nu doar pentru cele mici și mijlocii, încurajarea firmelor tradiționale care vor să se retehnologizeze, modificări legislative pentru păstrarea angajaților specializați de către angajatori pentru a rămâne în firmele respective un anumit număr de ani.

Reprezentanții mediului de afaceri au ridicat problema sistemul greoi de accesare a fondurilor europene, au vorbit despre nevoia revizuirii criteriilor de participare la licitații, dar și despre nevoia prelungirii măsurii șomajului tehnic pentru încă o perioadă.

Managerii prezenți au vorbit despre nevoia utilizării resurselor locale, reanalizarea unui proiect de regionalizare, reformularea Codului muncii sau despre criza șoferilor profesioniști din cauza limitei de vârstă.

Prefectul Stelian Dolha a precizat că evaluarea impactului economic al pandemiei și schițele de relansare economică nu pot fi realizate fără a se ține cont de opiniile celor cu experiență, implicați în mod direct în activitatea economică.

Problemele întâmpinate și propunerile expuse vor fi sistematizate și comunicate în scurt timp Guvernului, respectiv Ministerului Economiei, în vederea completării strategiei economice post pandemie.