O școală din Bistrița va beneficia de finanțare prin PNRR pentru creșterea eficienței energetice

Zece noi contracte de finanțare prin Componenta C5 – Valul Renovării din Planul National de Redresare și Reziliență, în valoare de aproape 100 de milioane de lei, au fost semnate, joi, de ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila.

”Aceste contracte li se alătură celorlalte 7 care au fost semnate la începutul lunii pentru eficientizarea energetică și reabilitarea unor clădiri, respectiv celor 6 contracte de finanțare din PNRR semnate în cursul lunii iunie de Ministerul Dezvoltării, pentru elaborarea unor planuri de amenajare a teritoriului”, a subliniat ministrul Dezvoltării.

Contractele vizează renovarea integrată și creșterea eficienței energetice a unor clădiri publice din mai multe județe ale țării, iar valoarea totală a acestora este de 99.989.685,49lei.

Printre cele zece contracte semnate joi se numără și o investiție care vizează municipiul Bistrița. Este vorba despre proiectul privind creșterea eficienței energetice a Școlii Gimnaziale ”Avram Iancu” din Bistrița. Valoarea totală a acestei investiții este de 3.113.607,75 lei.

Şcoala Gimnazială ”Avram Iancu” este una dintre şcolile de prestigiu din judeţul Bistriţa-Năsăud. În perimetrul şcolii sunt două clădiri destinate spaţiilor de studiu (34 săli de clasă, 5 laboratoare, 1 cabinete pentru consiliere şi sprijin, o bibliotecă modernă, cu 12.809 volume) și spaţiului administrativ şi managerial, precum și o sală de sport, un teren de sport, două spaţii pentru petrecerea pauzelor în aer liber și un parc.

Primele documente ale şcolii datează din anul 1960, şcoala funcţionând iniţial în incinta Unităţii militare şi apoi în clădirea Muzeului Judeţean. Construcţia actualei clădiri (corpul A) a început în anul 1968 şi a fost dată în folosinţă la 1 septembrie 1970, fiind proiectată pentru 20 de săli de clasă. Merite deosebite în construirea localului le-a avut directorul din acea vreme, prof. Nicolae Mrenes, cu sprijinul Consiliului Popular Judeţean, din fonduri de la bugetul de stat.

Nouă ani mai târziu, s-a ridicat corpul B al şcolii, în aceea vreme funcţionând ca atelier-şcoală. În momentul înfiinţării (1960), şcoala a funcţionat cu 3 învăţători, 8 profesori, 76 elevi în ciclul primar şi 181 elevi în ciclul gimnazial. Numărul mare de elevi ce urmează a studia în cadrul şcolii face ca localul B să-şi transforme atelierele în săli de clasă. La 23 martie 1996, şcoala primeşte „botezul” Societăţii „Avram Iancu”, devenind astfel Şcoala Generală „AVRAM IANCU”, iar din 2012 – Şcoala Gimnazială „AVRAM IANCU”.