O tânără din Năsăud ar fi furat produse de aproape 400 de lei dintr-un magazin

O tânără din Năsăud este cercetată de polițiști după ce a fost prinsă furând produse de pe rafturile unui magazin.

”La data de 25 noiembrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năsăud, au fost sesizați, de agentul de pază al unui supermarket, din orașul Năsăud, despre comiterea unui furt din magazin. La fața locului, în urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că, o tânără, de 24 de ani, din Năsăud, aflându-se în incinta magazinului, ar fi sustras, de pe rafturi, mai multe produse alimentare și nealimentare, în valoare de aproximativ 390 lei”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Prejudiciul a fot recuperat în totalitate, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii năsăudeni sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.