Oracolul din Runc! Vasile Dâncu a vorbit despre REFORMA din PSD și despre ardelenii care-au preluat PSD-ul, cu Ciolacu președinte! Cum vrea dom’ profesor să reclădească partidul care a pierdut 50% din votanți în numai 3 ani!

Vasile Dâncu a fost invitat special la evenimentul organizat de PSD Bistrița – Năsăud, în curtea Complexului Muzeal. Practic PSD-iștii au adus cohortele de tineri ca să arate că partidul se reformează! Peste 200 de tineri din TSD (Organizație coordonată de Bogdan Ivan) au fost așezați pe scaune și au asistat la discursul lui Radu Moldovan și a lui Vasile Dâncu.

Radu Moldovan, tot cu propaganda!

Ca de obicei, Radu Moldovan a aberat despre investițiile din județ, care ar fi ajuns la 5.500 de euro/cap de locuitor și astfel Bistrița – Năsăud a depășit Oradea, care are o rată a investițiilor publice de 2.200 de euro/cap de locuitor.

Radu Moldovan amestecă mere cu pere și la capitolul investiții pune la grămadă toate primăriile din județ, cu toate tipurile de investiții posibile (finalizate și nefinalizate) și le trece în dreptul administrației PSD. O aberație ce NU poate fi comparată cu investițiile unui oraș, reședință de Județ!

Această comparație e o replică a liderului PSD la modelul de propagandă preluat de PNL-iști , care se laudă cu modelul de administrație de la Cluj sau Oradea.

Vasile Dâncu a ținut un discurs despre stânga din România și despre reforma din PSD !

Vasile Dâncu a jucat mereu din umbră și este un personaj care a participat la ascensiunea președinților de partid, dar în mod ciudat NU a activat public pe funcții decizionale și a preferat un rol dublu: în sfera de putere și în afara ei, în același timp!

În privința activității politice, Vasile Dâncu a făcut un pas înapoi în 2008, când și-a încheiat mandatul de senator și la acel moment a demisionat din funcția de vicepreședinte PSD. De fapt, Dâncu intrase în conflict cu Mircea Geoană care era președinte al PSD .

În 2010, Vasile Dâncu și Liviu Dragnea au promovat un model de regionalizare a României, proiect care NU s-a finalizat. Cu Ponta la conducerea PSD, Dâncu NU a prins niciun minister, dar după demisia lui Ponta din funcția de premier, Dâncu devine Ministru al Dezvoltării și vicepremier în mandatul lui Dacian Cioloș (2015).

Ulterior, în 2016, Vasile Dâncu a refuzat să participe alături de Dragnea la evenimentul de Cartea Recordului, deși Radu Moldovan a horit alături de președintele PSD, fix la Năsăud. De asemenea, 2016 – 2018 a fost o perioadă când Vasile Dâncu era un critic al Guvernării pe model Liviu Dragnea.

Promovările din PSD în perioada post-Dragnea! Vasile Dâncu vrea să conceapă o școală de cadre care să construiască România!

„Ne dorim ca promovările să fie bazate pe calitate și meritocrație, niciun om NU va fi promovat într-o funcție reprezentativă din partea PSD fără avizul Consiliului Național și să vină din Departamentele Consiliului Național. Și eu îl cunoasc foarte bine pe Vasile și multora NU le va fi simplu să reprezinte PSD-ul într-o funcție de demnitate publică! ” – a declarat Radu Moldovan.

Vasile Dâncu preia frâiele promovărilor pe linie de partid și își asumă un rol de profesor de cadre

Vasile Dâncu a vorbit despre schema Guvernului din umbră, prin care PSD-ul încearcă o reformă internă. Practic, structurile de partid vor fi specializate pe administrație în școlile de partid coordonate de Dâncu.

NOUL PSD va realiza echipe care să facă analize și să monitorizeze guvernul actual. Cu echipe și oameni care au lucrat împreună inițial și care sunt gata preia puterea și să reformeze ministerele la momentul oportun.

De asemenea, structurile de vârf se vor pronunța asupra oricărui candidat la funcțiile publice.

Prin Consiliul Național, prin Institutul Social Democrat dorim să refacem școlile de partid, să refacem școlile de militanți, programele de master și să facem ca pentru unii oameni, politica să devină o profesie. Astăzi este în mod ilegitim o profesie, câteodată ilegal că fac o profesie din politică.

Pentru că foarte mulți din politică trăiesc din politică și numai pentru politică. Pentru ei, politica este o formă de economie . Și asta a dus PSD din păcate la a pierde jumătate din electorat în 3 ani. Este un adevărat record negativ, o adevărată performanță care ne mâhnește pe toți și care ne apasă pe toți și cred că asta o simțiți cel mai bine d-voastră, când mergeți în teritoriu.

Vreau să facem la Consiliul Național un alt fel de guvern din umbră!” – a spus Vasile Dâncu.

Schema lui Dâncu: Ardealul să devină de stânga!

Din 17 membrii ai Biroului Politic Permanent Național, aproape jumătate sunt pentru prima dată din Transilvania – a afirmat cu mândrie Radu Moldovan.

Vasile Dâncu, un veșnic-reformator! Despre Grupul de la Cluj care-a vrut să reformeze PSD-ul acum 15 ani! Au fost înfrânți de ei înșiși!

Sebastian Dâncu NU a câștigat nicio bătălie politică directă și a amintit despre situația filialei PSD Cuj Napoca, o filială ruptă-n bucăți.

În discursul său, Vasile Dâncu a amintit de reforma pe care a propus-o acum 15 ani, când s-a înființat Grupul de la Cluj,o mișcare ce dorea reformă în PSD și se opunea lui Ion Iliescu. Vasle Dâncu a făcut o paralelă cu primăvară de la Praga, care a câștigat într-un final lupta anti-comunistă, dar abia după 20 de ani.

„Am încercat ceea ce noi am numit o primăvară de la Cluj. Grupul de la Cluj a fost înfrânt acum 15 ani de către cei care NU doreau reformă.” – a spus Dâncu.

De ce a revenit Vasile Dâncu în politica din care de fapt NU plecase vreodată!

Acum 3 sau 4 ani, Vasile Dâncu s-ar fi emoționat la Colibița, la o școală de vară și a simțit emoția tinerilor față de politică. Impresionat de tineri, Dâncu a spus că atunci a decis să intre din nou în politică.

„Bucuria mea de la Colibița se împlinește astăzi, când văd 250 de oameni care vor să facă politică! Fără această infuzie a tinerilor, noi NU vom reuși să facem nimic pentru că trecutul atârnă încă mai greu decât viitorul. – a completat Vasile Dâncu.

Vasile Dâncu, despre ULTIMA șansă a PSD-ului!

„Unii s-au supărat că am zis Congresul Ultimei Șanse, dar chiar cred că acest ultim Congres este ultima șansă. Este ultima șansă de schimbare a partidului . Sper să reușim! Niciodată NU ești sigur că ai reușit o reformă în politică, pentru că întotdeauna în politică, istoria face pași înapoi, ceea ce Nu se întâmplă în viața reală, dar în politică poate face pași înapoi! ” – a spus Dâncu.

Ca să schimbăm Partidul Social Democrat trebuie să acceptăm o schimbare din noi înșine, ori cel mai simplu ne schimbăm când acceptăm mai multă democrație internă și când acceptăm mai mulți tineri.”- a completat Vasile Dâncu.

Schema cu retragerea lui Radu Moldovan e conceptul lui Dâncu! Dom’ profesor a amintit în discursul său despre retragerile strategice!

Radu Moldovan anunțat că cel de-al 3-lea mandat la șefia Consiliului Județean va fi ultimul pentru el și că în scurt timp îl va prezenta pe succesorul său.

Vasile Dâncu a amintit de momentul când l-a întâlnit pe Radu Moldovan, care avea emoția și entuziasmul unui tânăr care dorea să schimbe PSD-ul. A reconstruit Județul și a reușit să construiască o echipă și 247 de candidați tineri, fenomen reprezintă o Revoluție a Tinerilor, în viziunea ideologului PSD.

Într-o zi trebuie să părăsești locul în care te-au împins ceilalți . Nu aștepta să mori în funcție , să te deteste ceilalți, să te dea alții afară într-un mod nedemn. Gândește-te încă din prima zi ce o să faci în ziua când va trebui să te retragi. Și să-ți dorești să pui pe cineva în loc, să pregătești pe cineva careva să-ți urmeze! Poți să-i lași pe oameni să-ți aleagă pe cine să pună în funcție în locul tău. Dar ar fi mult mai bine să te gândești la cel care va urma și să-l pregătești din timp! – a completat Vasile Dâncu.

Îndemn către tineri: să nu-și uite profesia!

„Profesia de reprezentant de  șef e una care în mod normal e perisabilă. Noi însă trebuie să ne definim pentru ceea ce știm să facem în afara politici și dacă ceea ce faci în afară, folosește politicii, cu-atât mai bine,  dar să NU uitai de profesiile voastre, pentru că acesta este lucru este foarte important!” – a completat Vasile Dâncu.  

O politică deschisă dialogului cu celelate partide! – este o viziune pe care Dâncu a zis c-o va implementa!

Dâncu a amintit despre Alianța PSD-istă, care ar fi renunțat la orgolii și a ales să construiască o echipă în interesul oamenilor.

Cele 4 tipuri de politician pe care le contestă Sebastian Dâncu!

politicianul de teflon – care se întâlnește cu necazul oamenilor, dar NU se schibă nimic în conștiința lui.

politicianul de gumă  – are cea mai mare performanță în a fi în mai multe locuri. Este un veșnic-candidat, un politician care se gudură pe lângă șefi și care pleacă la orice partid, fără nicio mustrare.

politicianul ventriloc – recită la comandă textul pe care-l pun în față consilierii și simulează opinii personale, dar NU are nicio idee, ci dorește doar funcția.

demagogul – plânge pe umărul națiunii, varsă lacrimi de Sărbători, dar Nu crede în nimic și se uită doar în sondaje. Și rezumă politica la sondaje!

Vasile Dâncu, despre VISUL de a schimba România! A fost aplaudat de PSD-iști când a spus asta!

Ideologul PSD a încheiat cu o frază „la sentiment”: „Visul începe când un profesor are încredere în tine. Fraților, atât cât sunt eu de profesor în acest moment, visul dumneavoastră de schimbare a România poate să înceapă. Un profesor de la Năsăud are încredere în voi. Vă mulțmesc foarte mult și vă doresc succes!” – a încheiat Vasile Dâncu, în aplauzele celor prezenți!

La final, PSD-iștii s-au pozat alături de Sebastian Dâncu.

Despre conducerea colectivă, a baronilor PSD, cu Ciolacu vârf-de-lance!

O conducere colectivă, o conducere colegială, care deocamdată funcționează! – a zis Dâncu.

Cine conduce acum PSD-ul, așa-zis reformat!

Marcel Ciolacu a fost ales preşedinte al PSD, iar din noua echipă de conducere a PSD vor mai face parte: Gabriela Firea, Sorin Grindeanu, Paul Stănescu, Vasile Dâncu, Mihai Tudose, Olguţa Vasilescu, Gabriel Zetea, Radu Moldovan, Daniel Băluţă, Doina Fedorovici, Victor Negrescu, Decebal Făgădău, Ionuţ Pucheanu, Dragoş Benea, Claudiu Manda, Titus Corlăţean, Laurenţiu Nistor.

Citiți și:

Citiți și:

2 comments

  1. Vasile Dancu e un comunist mascat ce vrea sa devina presedintele Romaniei.

  2. „Oracolul de la Runcu-Salvei” Vasile DÎNCU este un PSD-ist sadea cu bunele si mai ales cu relele sale. Incă din anul 2016, pe cand era vicepremier în Guvernul Cioloş, Vasile Dîncu este membru al Academia de Știinţe ale Securităţii Naţionale (ASSN), ai cărei membrii primesc salarii pe viata, asemenea celor ai Academiei Romane. Printre membrii ASSN alaturi de fosti sau actuali sefi din politie, se află fostul director SRI George Maior, in prezent ambasador in SUA, Dan Mihalache, fostul sef al cancelariei presedintelui Iohannis, in prezent ambasador la Londra, dar si Sorin Campeanu, Adrian Curaj si Remus Pricopie, toti trei fosti ministri ai Educatiei. Cu atat mai ciudat este cum a ajuns Remus Pricopie, rector la SNSPA, intre membrii acestei academii si chiar presedintele ei, din moment ce el nu este profesor universitar Academia SRI si, conform site-ului ASSN, „unicul criteriu pentru primirea de membri in Academia de Stiinte ale Securitatii Nationale il constituie caracterul de excelenta al contributiei candidatului in domeniul stiintelor militare, informatiilor si ordinii publice”. De altfel, dupa ce a fost numit ambasador la Londra, Dan Mihalache, intrebat de jurnalisti, acesta a declarat cu seninătate: „Voi ramane la Academia de Stiinte ale Securitatii, nu vad de ce n-as pastra indemnizatia”. Vezi: http://www.assn.ro/membri/