Orașul Beclean va avea un centru multifuncțional modern. Investiția se va realiza cu fonduri europene și se ridică la circa 3,5 milioane de euro

Specialiști din cadrul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest au efectuat, marți, o vizită de lucru în orașul Beclean, acolo unde administrația locală va derula mai multe proiecte cu fonduri europene.

Specialiștii au verificat câteva dintre obiective, primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, declarând că aceștia au fost plăcut surprinși de un proiect care prevede amenajarea unui centru multifuncțional în oraș și pentru care urmează să fie solicitată finanțare europeană.

Noul centru multifuncțional va purta denumirea de ”Casa de Cultură Liviu Rebreanu” și va fi o construcție modernă care va fi ridicată din temelii, întrucât în orașul Beclean nu există în momentul de față un spațiu adecvat în care să se desfășoare activitățile artistice. Acestea se desfășoară într-un spațiu improvizat din incinta Castelului Bethlen.

”Casa de Cultură Liviu Rebreanu va fi o construcție ultra-modernă, o să o accesăm pe axa 13 prin fonduri europene, deja avem toate datele acestei axe și se încadrează foarte bine. Axa cuprinde și o componentă care permite reabilitarea drumului de acces și a spațiilor din jurul clădirii, iar drumul de acces care va fi reabilitat va fi chiar strada Trandafirilor și drumul care duce spre noua construcție” a precizat pentru Ziar de Bistrița Nicolae Moldovan.

Noua construcție va avea scenă pentru evenimente organizate în aer liber, dar și o sală de proiecție și una de spectacole.

”Casa de Cultură va cuprinde chiar în față o scenă continuă, adică holul de intrare este gândit de proiectant ca o scenă, astfel că noi nu vom mai avea nevoie de amplasarea altei scene când vom avea evenimente artistice. Scena va avea toate dotările necesare organizării unui eveniment de calitate. În interiorul clădirii, în partea stângă va fi amenajată o sală de proiecție care va avea o capacitate de 83 de locuri și o sală de spectacole care va putea găzdui 310 persoane” a declarat Nicolae Moldovan.

Investiția totală este estimată la aproximativ 3,5 milioane de euro, la această oră, administrația din Beclean pregătește proiectul pentru care, la începutul anului viitor, se vor solicita fonduri europene.

Axa de finanțare pentru acest tip de proiecte va fi deschisă cel mai probabil după data de 15 ianuarie, iar Primăria Beclean are mari speranțe că va reuși să acceseze noi fonduri și pentru realizarea acestui obiectiv de investiții.