NU-i de joacă! Bărbat de 61 de ani, băgat la arest! A vrut să-și viziteze fosta soție, deși femeia avea ordin de protecție!

Polițiștii au reținut pentru 24 de ore pe un bărbat din Bistrița și efectuează cercetări pentru infracțiunea de „încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție”

La data de 14 mai a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 61 de ani, din Bistrița, cercetat pentru infracțiunea de „încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție”. Acesta va fi prezentat magistraților, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Astfel, în cursul zilei de ieri, o femeie de 57 de ani, din Bistrița, a sesizat polițiștii cu privire la faptul că fostul soț, un bărbat de 61 de ani, a intrat în incinta scării blocului și la ușa locuinței, încălcând astfel obligațiile prevăzute în ordinul de protecție emis de către judecătoria Bistrița.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii Biroului de Ordine Publică au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de „încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție”.