Otilia Râpan, directorul de la Forțele de Muncă, în conflict de interese. Agenția Națională de Integritate spune că ar fi obținut venituri necuvenite

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și conflictul de interese de natură administrativă în cazul a șapte funcționari publici de la nivelul întregii țări. Printre aceștia se numără și Otilia Râpan, director executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița Năsăud. 

Conform ANI, ”în calitate de director executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița-Năsăud a emis o Decizie privind constituirea echipei de implementare pentru Proiectul POSDRU cu titlul „Măsuri inovative și flexibile pentru combaterea șomajului prin utilizarea informației și comunicării”, echipă în cadrul căreia a deținut funcția de “agent grup țintă”, obţinând astfel, în perioada aprilie 2014 – septembrie 2015, venituri în cuantum de 22.792 Lei”.

De asemenea, persoana evaluată a semnat mai multe decizii ce au stat la baza majorării salariului persoanelor care au făcut parte din echipa de management-implementare în cadrul Proiectului POSDRU amintit, mai precizează Agenția Națională de Integritate.

Astfel, conform ANI, persoana evaluată a încălcat dispozițiile mai multor articole din Legea nr. 161/2003 pentru prevenirea și sancționarea corupției.

Conform documentului, prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.

Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice sunt: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public.

Funcţionarul public este în conflict de interese dacă interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice. În cazul existenţei unui conflict de interese, funcţionarul public este obligat să se abţină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii şi să-l informeze de îndată pe şeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparţialitate a funcţiei publice, în termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoştinţă se mai arată în textul legii.