Ovidiu Crețu transmite una scurtă: „NU vă bazați că NU candidez!” De fapt e mesaj către Radu Moldovan și trupa din jurul lui Cristi Niculae! O ANALIZĂ despre butoiul cu pulbere din PSD!

„NU vă bazați pe faptul că NU o să candidez!” – a transmis Ovidiu Crețu unui delegat sătesc venit la ședința de Consiliu Local. Diana Morar (consilier local PNL) l-a întrebat din partea cărui partid, iar Crețu a replica: „Din partea PSD, evident!” Ovidiu Crețu a ezitat de fiecare dată să se pronunțe clar în ceea ce privește candidatura sa din 2020. Nu a fost interesat de Organizația Municipală și l-a lăsat pe Niculae să candideze de unul singur, dar a reacționat de fiecare dată când s-a încercat scoaterea sa din schemele de moment.

Primarul le-o taie scurt de fiecare dată și l-a înfruntat-direct pe șeful de partid. De asemenea, i-a retezat-o lui Niculae atunci când vicele a amintit pe facebook, faptul că la rugămintea sa, Sevil Shhaideh a promis că va finanța drumurile și utilitățile spre pârtia de schi. Dintr-o pocnitură de deget, Crețu a mobilizat presa locală și a prezentat obiectivul, confiscându-i lui Niculae această realizare mediatică.

Alegerile din primul tur avantajează clar candidatul PSD-ului care beneficiază de structuri de partid și resurse financiare. Cu o singură condiție: să NU candideze Ovidiu Crețu!

În ce privește notorietatea, Ovidiu Crețu este muuuult peste orice candidat posibil pentru Primăria Bistrița. Viceprimarul Niculae NU are anvergura și notorietatea necesară, cu toate că are susținătorii lui Radu Moldovan de partea lui. Există riscul să fie perceput ca un continuator de eșecuri și să deconteze gafele administrației Crețu, dar aici e discutabil. Ovidiu Crețu are 3 mandate la activ, are obiective realizate pentru municipiu, dar și multe gafe în palmares.

O eventuală candidatură a lui Ovidiu Crețu ar pune în pericol fotoliul de primar, pe care PSD-ul vrea cu orice preț să-l păstreze. În ce-l privește pe Radu Moldovan, ar împușca doi iepuri:

  1. Crețu ar dispărea din schemă și odată cu el întregul sistem creat
  2. L-ar impune pe Cristi Niculae, care în primă fază ar fi un yes-man ce ar întineri administrația locală.

La toate aceste manevre, Ovidiu Crețu NU rămâne indiferent și demult NU mai ascultă sugestiile de partid.

Ce-l ține pe Crețu în cărți pentru o eventuală candidatură:

  1. obiectivele pe care le-ar demara în actualul mandat:

– clădirea principală de la Liviu Rebreanu

– strada Gării,

– Biserica Evanghelică ce urmează a fi restaurată din fonduri europene

– drumul și utilitățile către complexul Wonderland (fonduri guvernamentale)

– începerea lucrărilor la Aqualand. (bugetul local)

– proiectele fantasmagorice: Linia Verde, Centrul Intermodal .. care ar trebui să prindă finanțare europeană.

2. sute, poate mii de voturi de pe zona asistaților social unde Niculae NU prea are acces. În joc ar fi și voturile din cartierul social din Viișoara, controlate de George Avram și de delegatul sătesc din zonă. 

3. modul abil prin care evită accesarea unui împrumut sugerat de Radu Moldovan. Din punct de vedere electoral un astfel de împrumut ar inflama opinia publică, cu toate că ar demara obiective importante, cum ar fi reabilitarea străzilor.

4. cele 95 de blocuri din municipiu, care ar trebui să intre la reabilitare prin programul de izolari termice

5. pensionarii care ar merge pe mâna inginerului de la Comelf, care „a demonstrat că poate și că a făcut ceva” – în opinia lor.

6. resursele financiare și deschiderea către marii finanțiști de partid

7.  deschidere în zona penticostală prin intermediul unor pastori. E valabil și pe zona preoțească a majoritarilor ortodocși, deși Crețu a evitat să se afișeze în suta Mitropolitului Andrei.

Minusurile sunt evidente: situația drumurilor din municipiu, marile proiecte ratate de Primăria Bistrița (traficul sufocant și lipsa unor variante de decongestionare a traficului), situația urbanismului, a sportului de masă, a culturii și a modului în care se cheltuie banul public. Peste toate aceste detalii, Crețu e perceput ca fiind un primar-pensionar, arogant, neglijent în ce privește imaginea sa. Acestea ar fi aspectele de care e responsabil Crețu-direct și care indirect se răsfrâng asupra PSD-ului.

De cealaltă parte e Cristi Niculae, „săgeata” lui Radu Moldovan pentru funcția de primar, o funcție ce presupune cunoștințe administrative și percepție-publică pozitivă. La acest aspect, Niculae e mai degrabă un pion al PSD-ului băgat la înaintare!

Opoziția e scindată și dezorganizată în susținerea unui singur candidat și cel mai probabil își calculează consilierii locali și trocurile post-alegeri. Fiecare personaj din opoziție urmărește glorie proprie și în condițiile date mai degrabă țintește spre o listă de consilier local/județean/parlamentar.

Intrarea lui Crețu în alegeri e riscantă pentru PSD, deoarece la nivelul populației s-ar putea crea un val puternic de emoție colectivă care ar scoate oamenii la vot împotriva unui primar ahtiat de putere și după cel de-al 4-lea mandat. Este ceea ce-l îngrijorează pe Radu Moldovan, șeful PSD care l-ar vrea pe Crețu sacrificat pentru a păstra Primăria Bistrița. În luptă directă cu Ovidu Crețu NU ar câștiga nici Radu Moldovan și nici Cristi Niculae și ar fi un dezastru pentru PSD.

Cum joacă Ovidiu Crețu scenariul debarcarea! Scenariu pus la cale de șeful PSD, Radu Moldovan!

Matematic, Ovidiu Crețu e un adversar greu de bătut… mai ales din primul tur. Se profilează ca un candidat independent, care NU ascultă de partid, dar e respectat de consilierii de forță ai PSD, cu care a păstrat relații amicale: Costică Rus, Camelia Tabără, Alexandru Bria, Gheorghe Sabău, toți aceștai fiind peronaje cu influență pe anumite sfere de interes.

Ca ordonator de credite, Crețu își poate atrage cu inteligență liderii din linia a doua de partid și dejuca planul noii gărzi din PSD, care i-a pregătit pensionarea.

 

În antiteză ar fi gruparea președintelui PSD, Radu Moldovan, cel care sub masca deschiderii spre noi-idei a promovat tineri care să NU-i pună probleme.

Cu anumite cunoștiințe de marketing electoral, Ovidiu Crețu poate folosi spre victimizare în fața electoratului această ofensivă orchestrată de Radu Moldovan. 

O luptă internă între PSD-iști NU este exclusă… mai ales că de fiecare dată când au sărit calul, Ovidiu Crețu a reacționat. Remarcabile sunt intervențiile de la ședința de partid, când l-a înfruntat pe Radu Moldovan de față cu 300 de delegați din Bistrița. Lui Cristi Niculae îi este greu să se impună și este evident că NU are forța necesară pentru a-l contracara pe primarul în funcție.

Crețu ar avea varianta migrării spre ALDE, cum a făcut Vasile Moldovan, variantă greu de crezut prin care ar concura propriul partid. I-ar asigura infrastructura necesară în alegeri pentru un eventual mandat din primul tur. Un plan de rezervă în cazul în care PSD-ul i-ar refuza candidatura.  La momentul actual, Crețu are mai mulți ași în mânecă decât credeau colegii din PSD, care acum l-ar vrea tras pe linie moartă!

Până la următoarele alegeri sunt multe variante-posibile, dar un lucru e cert și se intensifică pe zi ce trece: primarul Crețu NU mai ascultă de partid, se erodează treptat și refuză să facă un transfer de imagine către candidatul Niculae. Gafează periodic, trage partidul în jos, iar opinia publică se inflamează constant. Sondajele electorale îl poziționează în top-ul candidaților, dar sondajele NU pot anticipa dacă la nivelul municipiului se va produce sau NU un val care să scoată masiv lumea la vot, caz în care primarul care de fapt a luat 16% din total ar putea avea probleme.

One comment

  1. Balan Marius - contribuabil

    Recunosc si regret ca am votat O. Cretu in primu TUR, baga-mi-as STAMPILA-n cur !!!