FOTO: Până la finele lunii august ar putea fi turnat un prim strat de asfalt pe tronsonul Colibița – Bistrița Bîrgăului – Prundu Bîrgăului

La începutul lunii mai, o porțiune din DJ 172 D, drumul care duce spre Colibița a intrat într-un amplu proces de modernizare și reabilitare, tronsonul de la Prundu Bîrgăului spre Colibița fiind cuprins în proiectul intitulat ”Poarta Transilvaniei”.

În această perioadă, sectorul de drum se află în plin șantier, iar autoritățile județene verifică periodic lucrările. În urma unei astfel de verificări, s-a stabilit că în momentul de față, pe șantierul DJ 172 D se lucrează intens la consolidări, podețe, extindere de carosabil, șanțuri și rigole.

Potrivit autorităților județene, lucrările sunt în linie dreaptă și există posibilitatea ca până la finalul lunii august să fie turnat un prim stat de asfalt pe acest tronson.

Trei loturi din acest important drum, Poarta Transilvaniei, sunt deja în diferite stadii de execuție. Este vorba despre Lotul 2– ,,Lac Colibița- Bistrița-Bîrgăului-intersecție DN 17”- (17 km)-  valoarea contractului atribuit: 37.3 milioane lei (8 milioane euro), Lotul 3– ,,intersecție DN 17/ Josenii Bîrgăului- Strâmba- Ilva Mică” (14.2 km)- valoarea contractului atribuit- 34.3 milioane lei (7.4 milioane euro) și Lotul 4– ,,Ilva Mică/ intersecție cu DN 17D – Poiana Ilvei- Măgura Ilvei”- (18.8 km)- 38.8 milioane lei (8.3 milioane euro). De asemenea, contractul pentru Lotul 5 din acest proiect, tronsonul Măgura Ilvei-Ilva Mare-Lunca Ilvei (aproximativ 18 km de drum cu o valoare de 37,6 milioane lei) a fost semnat și acum se află în faza de proiectare, obținere a avizelor și a autorizației de construcție, urmând ca ulterior să fie demarate lucrările. Totodată, pentruLotul 1 tronsonul 2(Colibița-Mița) se așteaptă finalizarea fazelor de evaluare (valoare estimată- 56.4 milioane lei – 12.1 milioane euro).

FOTO: Facebook – Emil Radu Moldovan