Panouri cu denumirile istorice ale Bistriței, la intrările dinspre Unirea și Viișoara

La intrările în municipiul Bistrița dinspre Unirea și Viișoara ar putea fi amplasate panouri cu denumirile istorice ale oraşului. Un proiect în acest sens se află pe ordinea de zi a Consiliului Local Bistrița din data de 30 aprilie.

Proiectul care va fi supus dezbaterii prevede amplasarea unor panouri cu denumirile ”Nösa, Bistriţa, Bistritz, Beszterce”, la intrările dintre Unirea și Viișoara.

Inițiatorul acestui proiect este consilierul local UDMR Antal Attila, care este de părere că ”fluxul turiştilor străini, influenţa pozitivă a acestora asupra localităţii Bistriţa și convieţuirea paşnică a diferitelor comunităţi etnice” justifică amplasarea celor două panouri cu denumirile istorice ale oraşului, unul în zona de intrare în municipiul Bistrița dinspre localitatea Viișoara, iar celălalt la intrarea în oraș dinspre localitatea Unirea.

Consilierul Antal Attila mai spune că, în anul 1241, Bistrița era atestată cu denumirea NOSA, o denumire pe care azi doar istoricii sau cei pasionați de istorie o mai cunosc, acesta fiind un alt motiv pentru care consilierul UDMR a inițiat acest proiect de hotărâre.

Dacă proiectul va fi aprobat de Consiliul Local Bistrița, amplasarea panourilor se va face în condițiile stabilite prin autorizația de construire fără să afecteze regimul circulației pe drumurile publice și fără să se confunde cu indicatoarele rutiere.

2 comments

  1. Amplasarea de panouri cu denumirile istorice ale Bistriței la intrările în oraș, nu contribie cu nimic la promovare turistică a orașului. Mai degraba crează o derută asupra turistilor care ajunsi in oras sunt întâmpinati cu totate aberatiile urbanistice din peroada administratiei Cretu, conform zicalei „„Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”. De aceea, mai degrabă ar trebui înlăturate din oras toate ciudăteniile lui Cretu care in cele trei mandate a adus Bistritei „faima” de „Caracalul Ardealului” (Caracalul a intrat in legendă ca fiind locul în care s-a răsturnat carul cu proşti).
    Vezi: http://www.catavencii.ro/bistrita-orasul-unde-s-a-rasturnat-carul-cu-peisagisti-tembeli/

  2. Balan Marius -Horea- VERZII de Bistrita-Nasaud

    Un lucru total inutil care va bulversa turistii. Sunt umblat mult prin Europa in calitate de turist si nu am identificat nici o localitate cu asemenea inscrisuri. Un singur exemplu sa imi aduca cineva si ma dau batut. Si acuma va intreb cam cum s-ar scrie Bistrita in limba romanes ? De ce sa nu fie trecuta denumirea si in aceasta limba, si in ebraica, daca tot vrem sa respectam toate minoritatile care au fost si sunt prezente aici. Sugerez consilierului Antal sa se ocupe mai mult de proiecte cum ar fi. CADASTRAUL VERDE al orasului, si identificarea de noi suprafete pt. spatii verzi intre blocuri, in locul gunoaielor de pe punctele termice abandonate. Din nou ne ocupam de lucruri mici , table, panouri etc.