Parada brăduților – un eveniment realizat de Gabriela Montoiu ! Cel mai scump brăduț: 2.500 de lei! Vezi un video cu bătălia pentru el !

Parada brăduților s-a desfășurat vineri-seara, în incinta Muzeului Județean.

Gabriela Montoiu a conceput acest eveniment, ajuns la cea de-a 8-a ediție. În fiecare an, oamenii de afaceri au ocazia să cumpere un brăduț iar banii sunt donați pentru diferite cazuri umanitare sau proiecte de interes public!

La eveniment a fost invitată Trupa Sclipirici, care a susținut un spectacol de cântece la care au participat aproximativ 30 de copii. Prezența Moșului i-a entuziasmat pe cei mici, care au fost fascinați de acest moment, iar după ce Moșul a oferit cadouri, s-a trecut la licitația propriu-zisă!

Brăduții au fost realizați de diferite companii și Asociații din județ și vânduți la licitație. În total,  17 braduți gata-împodobiți au fost expuși și  achiziționați cu prețuri între 500 – 2.500 de lei.

VIDEO cu BĂTĂLIA pentru bradul de LEMN, cumpărat cu 2.500 de lei!

Brăduțul STILIZAT, realizat din lemn a fost cel mai râvnit! După o licitație palpitantă, familia Mathe l-a câștigat, cu 2.500 de lei. În licitația pentru brăduțul din lemn s-au luptat Darius Simionca (managerul companiei Îndemânarea și Florin Moldovan, managerul județului).

Cine a cumpărat brăduții!

1. Produs în Bistrița – Năsăud , cumpărător Mircea Archiudean  – 1.000 lei
2. Ștefania Workshop – cumpărat de Darius Simionca – 1.000 lei
3. Gabrielle Deco – cumpărat de Marius Cotor – 1.100 lei
4. Spirit of Justice – Liviu Olariu – 1.200 lei
5. AMG Group – Mihaela Parau – 700 lei
6. Asociația Împarte Bucurie brad realizat din cărți – cumpărat de Ovidiu Drăguș – 1.000 lei.
7. Grădinița Trenulețul Veseliei – cumpărat prin telefon – 500 lei
8. Crama Jelna (realizat din sticle de vin) – cumpărat de Darius Pripoi – 1.000 lei.
9. Casa cu Flori – cumpărat de Alin Bolbos „Bistrita Business” – 500 de lei
10. Clubul Lions – va fi donat
11. Fundația Lordinu – va fi donat
12. Asociația Orașul Mariei brad STILIZAT, realizat din lemn – cumpărat de familia Mathe – 2.500 de lei.
13. Enamorada Salon – brad stilizat, sub forma unei rochii – cumpărat de Darius Simionca – 600 de lei .
14. NUVO caffe – va fi donat
15. Beauty Planet – cumpărat de Liviu Olariu – 1.000 de lei
16. Asociația Împarte Bucurie 2 – cumpărat de Florin Moldovan – 500 de lei .
17. Asociația Aripi de copil – cumpărat de Mircea Archiudean – 1.000 de lei.

 

Banii adunați vor fi donați Muzeului Județean, pentru amenajarea unui Atelier de creație pentru copii, realizat în aer liber!

CLICK pentru mai multe poze!