Ultimele noutati

Parcul Industrial Bistrița Sud va fi prezentat chinezilor. O delegație din Bistrița pleacă la o reuniune ce va avea loc în China

Vizita președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, la Bistrița s-a dovedit a fi una de bun augur, cel puțin pentru cei care administrează Parcul Industrial Bistrița Sud, investiție care încet, încet începe să funcționeze.

Potrivit administratorului parcului, Ioan Magda, Călin Popescu Tăriceanu ar fi intermediat o viitoare vizită a unei delegații din Bistrița în China, acolo unde bistrițenii vor avea ocazia să viziteze mai multe parcuri industriale și să se inspire, ideile urmând să fie puse în practică și la Bistrița.

”După vizita domnului Călin Popescu Tăriceanu la Bistrița am primit invitația din partea Ministerului Investițiilor Străine. Este o întâlnire nu neapărat cu investitori, este un seminar pe tema parcurilor industriale. În China se va vizita în jur de 5-6 zile pentru fiecare parc din Beijing, Tianjin și Shanghai. Deci acolo o să fim prezenți în parcuri industriale, iar partea chineză o să ne prezinte structura parcului, investiorii parcului, tipul de investiții, pentru că și noi trebuie să ne formăm o imagine despre ce vrem să fie în Parcul Industrial Bistrița Sud. Adică nu vrem aici să fie piste de karting sau raliuri sau alte tipuri de investitori care să aducă o imagine proastă parcului. Parcurile sunt denumite tehnologice și științifice ori aceste denumiri ne ajută să ne facem o idee despre ce vrem să aducem aici: vrem tehnologie nouă, vrem inovație, așa ceva ne-am dori. Cei care sunt acum prezenți, o mare parte din ei spre așa ceva se îndreaptă” a declarat Ioan Magda, în emisiunea ”Impact” moderată de Cristian Berari și difuzată de postul local de televiziune AS-TV. 

Mai mult, Parcul Industrial Bistrița Sud va fi prezentat în cadrul vizitei în China.

În opinia administratorului Ioan Magda, scopul Parcului Industrial Bistrița Sud este ridicarea nivelului de trai, sprijinirea investitorilor atât locali, cât și naționali și chiar internaționali și, nu în ultimul rând, poate cel mai important, crearea de noi locuri de muncă.

În prezent există 10 societăți comerciale care au concesionat diverse suprafețe de teren în Parcul Industrial, iar patru dintre investitori au și început lucrările în parc, fiind vorba despre Geto-Dacia, Flaely Grup, Centana și Datacor. Majoritatea acționarilor din companiile care au concesionat teren sunt din județul Bistrița-Năsăud, dar există și o firmă din Satu Mare care a ales să investească la Bistrița, fiind vorba despre Brandis Berg – cu domeniu de activitate fabricarea ambalajelor din carton, aceasta fiind și compania care are cea mai mare suprafață de teren concesionată. Printre restul companiilor care vor dezvolta afaceri în parc se mai numără Roindra Internaţional SRL – fabricarea de construcţii metalice, Eurocompozite SRL – fabricarea fibrelor din sticlă, Flaely Grup SRL – lucrări de construcţii, Carpath Weld Industries SRL – producţia de rezervoare/ cisterne/ continere metalice, Terraqua Water Systems SRL – lucrări de construcţii pentru fluide.

Toate companiile care au optat pentru Parcul Industrial Bistrița Sud au câteva avantaje: ”în primul rând sunt avantaje de ordin fiscal. Deci în momentul în care avem un investitor care vrea să investească în parc, acesta este scutit de impozitul pe teren, impozitul pe clădiri, ceea ce nu este puțin lucru, și mai este scutit și de acea taxă pentru autorizația de construcție. Aceste măsuri se aplică pe o perioadă de 49 de ani. În plus, parcul este perfect funcțional, ca dovadă că organizările de șantier s-au făcut cu curent și cu apă furnizate de către Parcul Industrial Bistrița Sud”. 

Parcul Industrial Bistrița Sud este un proiect al administrației locale, construit cu ajutorul  fondurilor europene, valoarea investiției fiind de circa 6 milioane de euro.







Caricatură

Ziar de Bistrita