Parenting-ul te învață să-ți crești copilul BINE. E fiță sau necesitate? Ce s-a discutat la Metropolis unde-au venit specialiștii în domeniu!

Parenting-ul este o știință modernă care învață părinții să-și educe copiii, prin înțelegerea comportamentelor! O echipă de specialiști în acest domeniu a fost la Bistrița, la Hotel Metropolis unde au susținut două seminarii: unul dimineața și unul seara. Aproximativ 400 de persoane au luat parte la aceste seminarii!

Urania Cremene este fondatoarea acestei echipe de speakeri și trainneri care colindă țara pentru prezentarea tehnicilor de educare a copiilor. Florin Amariei a fost trainnerul care a prezentat cele 18 tehnici de parenting, bazate pe 3 nevoi de bază ale copilului: conectare, competență și control.

 

 

 

 

 

 

Specialistul prezent la Bistrița a dat exemplul unui copil care vede ciocolata în dulap și o cere imediat, cu toate că părinții încearcă să-i ascundă. A făcut o paralelă cu un cuplu de îndrăgostiți, într-un magazin de pantofi, iar doamna zărește o pereche de pantofi superbi, pe care și-i dorește obligatoriu. Cu toate că iubitul îi amintește că mai are 10 perechi acasă…. femeia spune că ăștia sunt altfel, altă nuanță și sunt stilul ei etc. Ei bine, așa e în cazul „ciocolata”.

 

 

 

 

 

Parentingul = Metode de educare, fără a afecta stima de sine a copilului! „Noi NU suntem promotorii acelui tip de parenting care permite copilului să facă ce vrea el! NU credem în asta, ci vrem să obținem comportamente pozitive, care vin din interior!”

 

 

1. Nevoia de conectare – nevoia de a iubi și a fi iubit necondiționat, nevoia de a aparține, de a dărui și a primi, de a contribui.

2. Nevoia de competență – nevoia de capabilitate, nevoia de a învăța, de a fi în stare, de a crește și de a se dezvolta

3. Nevoia de control – nevoia de a face alegeri, de a lua decizii, de a fi sursa acțiunilor sale.

Parentingul presupune o permanentă relaționare cu copilul, pe înțelegerea nevoilor sale, în funcție de vârstă, temperament, dar mai ales pe o analiză a cauzelor care produc reacțiile acestuia. Părinții sunt invitați să încerce o serie de tehnici prin care să dețină controlul complet asupra situațiilor prin înțelegerea deplină a factorilor care produc și influențează reacțiile copilului.

 

 

Sfaturi către părinți:

Empatizează – reflectă ceea ce ți se transmite!

Întreabă, NU da comenzi: Un copil aude zeci, sute de comenzi în fiecare zi, de genul:”îmbracă-te”, „fă-ți temele”, „hai la masă”, „spală-te”… acțiuni care la un moment dat creează reflexul de împotrivire.

Iubește necondiționat! Copiii NU se simt iubiți necondiționat! Unde greșesc părinții!

Părinții își iubesc necondiționat copilul, dar copiii dacă ar fi întrebați NU ar fi la fel de siguri. ceea ce arată că fiecare copil percepe diferit iubirea ce i se oferă și anumite semnale ale părinților pot fi interpretate de aceștia.

Părintele: „Dacă NU vii cu mine, te las aici! eu plec.. ..paaaa!”

În spate, mesajul este acesta: „Dacă NU faci ce-mi place mie, oricând poți fi părăsit!”. Acest lucru este deosebit de periculos susțin experții, deoarece afectează încrederea copilului în proprii părinți!

„Ziua în care copilul se uită la tine și NU te crede este poate ziua cea mai blestemată din relația cu copilul tău ! De ce: pentru că este ziua în care copilul și-a pierdut încredere în tine. Niciun părinte nu-și dorește asta pentru că NU mai poate să-i promită nimic copilului. dar până atunci, copilul te crede și de-aia vine după tine!” a completat Florin Amariei.

 

 

Cum interpretează copiii anumite mesaje!

„Dacă părinții NU m-au iubit necondiționat, nimeni nu o să mă iubească necondiționat. Și intră cu această convingere în relațiile de cuplu, cu traume. De-aici vin geloziile că s-a plecat cu o traumă: Dacă părinții sunt în stare să mă părăsească, oricine va fi în stare să mă părăsească, deci mesajul pentru copii sub nicio formă NU trebuie să fie: te voi părăsi dacă NU vei face ce-mi place mie!”

Greșeală a părinților: „Îi spun te iubesc , ca recompensă la un comportament pozitiv: dacă dă un gol, dacă ia nota 10 etc.

E foarte periculos ca părinții să-i amenințe cu iubirea! Orice condiționare a iubirii poate insera temeri în sufletul copilului!

În cazul în care copiii NU ascultă, există părinți care le spun că nu-i mai iubesc, dacă… Acest tip de control al copilului îi afectează încrederea copilului, deoarece iubirea trebuie să fie necondiționată! Dacă nici măcar mama nu m-a iubit necondiționat, cum poate cineva să mă iubească necondiționat! De-aici apare nesiguranța și gelozia celor maturi!

Copilul se gândește: dar dacă fac prostii? Înseamnă că nu mă mai iubește mama!

„Noi îi spunem te iubesc.. de-aia și întrebă copilul: mă mai iubești… care vine dintr-o teamă de a NU i se lua iubirea. Mai există o variantă: „sunt mândru de tine”.. mesaje care trebuie oferite necondiționat, oricând… care ar putea fi spuse oricând: Sunt mândră de tine că ești copilul meu, că ești sânge din sângele meu… NU trebuie să dai gol sau să iei nota 10!”

„M-am supărat pe tine!” Și copilul preia acest comportament și-l transmite mai departe. Declarația este identitară… m-am supărat pe toată persoana ta, pe tine ca individ. Pe când comportamentul de moment a creat supărarea.

Copiii, de la 2 ani fac diferența între comportament și persoană. De aceea părinții trebuie să fie atenți cu cuvintele și să diferențieze persoana de comportament, deoarece cuvintele pot lăsa urme adânci!

 

 

 

 

 

 

 

Specialistul în parenting a amintit despre șantajul mamelor, care se prefac a fi supărate, iar copilul intră în joc și face tot ce i se cere pentru ca mama să nu mai fie supărată. În spatele acestor comportamente aparent nevinovate se crează reflexe dezastruoase pe viitor: S-a supărat mama pe mine și eu nu sunt bun de nimic… chestiuni cu care intră în viață!

Acest tip de comportament al părinților poate zdruncina încrederea copilului și mesajele de control pot afecta relația părinte-copil.

Este un comportament dezastruos… iubirea NU se dă, iubirea nu se ia … iubirea ESTE. Nu are termometru iubirea…să crească atunci când te porți frumos și să scadă când nu te comporți frumos. E greu cu iubirea ne-condiționată… e extrem de greu!

Sublinează unicitatea: sentimentul că ești unic!

„Cum te-ai simți dacă cineva ți-ar spune: tu chiar crezi că ești deosebită? Toate femeile sunt ca tine, sunt atâtea e planetă ca și tine! e destul de nasol, așa-i?” Florin Amariei a exemplificat situațiile în care suntem comparați cu ceilalți: la școală, copiii sunt comparați între ei când vin acasă cu anumite note sunt întrebați ce note au luat colegii! NU vezi că toți ceilalți mănâncă – situație când copilul refuză hrana, la un restaurant spre exemplu! Ce înțelege copilul: Dacă vrei să te iubească mami, trebuie să fii ca ceilalți!

Comportament care, peste ani, face ca tinerii să se raporteze la grup, la anturaj și acesta să fie reperul: ceilalți! De-aici apare libertinajul. Vrei să fii în regulă: fii ca ceilalți! Acesta este mesajul transmis involuntar de părinții care mereu tratează prin comparație diferite situații.

„Niciunui părinte NU-i convine când copilul face ceea ce fac ceilalți: fură toți,fur și eu…. își înșeală toți nevestele – mi-o înșel și eu! NU vreți se semene cu ceilalți, vreți să stea în fața viciilor și să ia atitudine” – a transmis Amariei, specialistul în parenting.

SOLUȚIA:

Simplu: „descurajați efectul de turmă și nu-i mai comparați cu alții nici măcar cu copiii buni. Învățați-i să se raporteze la valori, la principii, la ceva neschimbător…. NU la oameni.. cu cât ești în comparație cu oamenii, totdeauna vei găsi pe cineva care face lucruri mai bune și vei fi frustrat!”

Mesajul este acesta: „ești unic, iubirea mea pentru tine este unică.. NU trebuie să faci nimic din ce fac ceilalți , ca să îmi fii pe plac! Tu ești unic și e bine că ești așa!”

Implică-l în familie!

Copiii cresc ca niște anexe la familie: copiii sunt încărcați în mașină, descărcați la școală și nu știu lucruri elementare:
traseul hainelor: spălat, pus la uscat-călcat-împăturit. Trebuie implicați în viața reală: la supermarket, la bucătărie
Viața reală de care sunt privați. Copiii nu știu cum se întâmplă multe lucruri! NU știu ce ingrediente sunt într-o ciorbă, deoarece viața reală nu li se prezintă de către părinți. Pe motiv că nu au timp!

 

Olița cu ecran și landoul cu ecran!

Inamicii principali ai copilului sunt aceste gadgeturi care îi izolează de viața reală! În timp, implicațiile sunt : copilul se însingurează și NU este conectat cu părinții și e absent total, izolat într-o lume ireală! Media în România este de 4 ore, de 4 ori mai mult decât ar trebui. Introduceți gadgeturile în viața copilului cât mai târziu! – recomandă specialiștii în comportament!

Coboară din copac!

S-a prezentat o tehnică în care părinții sunt invitați să se joace cu copilul. Părinții prezenți au fost invitați să-și caute partener de joacă, situație care a destins atmosfera din sală. Invitații au avut rolul de părinte care-și ceartă copilul… O situație care inhibă copiii și care-i obligă să declanșeze mijloace de auto-apărare! De aceea, copilul reacționează: lovește cu mâinile și picioarele, fuge pentru că se simte amenințat sau își pune mâinile-n ca, în semn de protecție. Copiii care cresc în stare de stress, de tensiune… învață mai greu, dorm mai puțin și se îmbolnăvesc. Speakerul a dat exemplul unui șef care urlă și astfel i-a transpus părintelui situația copilului: „Doctorii Nu sunt nebuni când spun că ne îmbolnăvim de stress… în multe spitale din lume sunt puse comedii, deoarece râsul grăbește vindecarea.” a  spus Florin Amriei speaker motivațional și expert în parenting.

De ce reacționează părinții: Când una, două sau trei nevoi NU le sunt satisfăcute:

1. Nevoia de conectare pentru că, copilul nu i-a auzit!
2. NU au știut cum să fie ascultați
3. Au pierdut controlul.

Copilul se va apăra de acest comportament și alege variante. Fiziologic se elimină hormonul de stress… care stă în organism între 24 – 48 de ore. Stopează hormonul de creștere, care se secretă doar când copilul doarme foarte bine și când noi facem lucruri care ne plac: ne îmbrățișăm, râdem… facem ce ne place!

Sfaturi pentru părinți:

– Să se aplece să discute la nivelul ochilor copiilor, pentru a se putea conecta cu ei!

– Când părintele e nervos, e îndemnat să-l mângâie, să-i vorbească frumos, cu calm.
– Evitați în public sentimentele de rușine, nevinovăție, umilință, frică pentru că distrug stima de sine!

– Întreabă, NU da comenzi!
Comenzile sună așa: spală-ți farfuria, fă-ți lecțiile etc
Alternativa: ce facem înainte să mâncăm? Adică: ne spălăm pe mâini

Copilului i se sugerează alternativa cu întrebări ajutătoare ca astfel să fie implicat în luarea deciziilor.

 

Cine este Florin Amariei

• Tatăl a doi copii (o fiică de 17 ani și un fiu de 15 ani)
• Peste 20 de ani de experiență în consiliere psihologică
• Este masterand în psihoterapie
• Are un master în Leadership Educațional
• Absolvent al Academiei Române de Coaching (Master coach și trainer)
• A fost crescut într-un stil de parenting autoritar, ca mulți dintre noi, și a aplicat acest stil cu copiii lui.

 

 

Prezentarea s-a axat pe cunoașterea motivelor care duc la comportamente ale copiilor. Florin Amariei a contestat stilul autoritar, în care copiii sunt constrânși să facă voia părinților. Pe viitor tehnicile clasice vor stârni revolta copiilor și vor produce prăpastie în relație, deoarece copilul NU va mai răspunde condiționărilor.

Prezentarea programului de parenting se aseamănă cu prezentările de tip M.L.M, tehnici întâlnite în prezentarea produselor Amway, Forever Living Products. Publicul e cucerit rapid. Bineînțeles, la sfârșit se oferă un produs, care constă în mai multe video-uri care aprofundează tehnicile de educare. În total sunt 9 module, adică un video pe lună, cu reducere pentru participanții la seminar  și pentru cadrele didactice.

 

Program de parenting prezentat la Bistrița a fost lansat în 2015…. singurul program de parenting din lume, fundamentat pe aceste 3 nevoi de bază. Ani de cercetare, workshop-uri și cărți întregi stau la baza acestui program!

Probleme mici – copii mici , proleme mari – copii mari!

Peste 250 de tehnici de aplicat în viața reală!

Programul are loc on-line! Se poate asculta audio! Se oferă 30 de videoclipuri pe lună x 5-15 minute pe videoclip! În total sunt 40 de ore – diferență semnificativă în viața familiei!

Preț: Platinium: 1.000 de lei/lună! Se oferă o ședință de coaching cu Urania!

Gold: 397 de lei/lună – primesc răspuns timp de 12 luni la fiecare întrebare scrisă!

Garanție: dacă după 9 luni de zile părintele nu e mulțumit, se primesc înapoi banii. Pe loc!

Cei prezenți la seminar au avut o reducere de 100 de lei, adică 297 de lei pe lună!

Modulul 1: cum să aplici stilul de parenting echilibrat: cum să obțină comportamente pozitive, dar satisfăcându-le cele 3 nevoi psihologice! Cum să eviți stilurile parentale: când bunicii se implică pe ascuns și subminează autoritatea părinților. Acest modul arată cum se evită stilul autoritar: „să faci ce vrei când o să fii la casa ta!”, dar și stilul de parenting permisiv: „copilul face ce vrea el, își alege grădinița!”

Modul 2: cum asiguri succesul copilului. Despre succesul în viață: stima de sine și motivația internă! NU pentru că e pedepsit sau motivat intern, fără să fie pedepsit sau recompensat pentru că vine din el.

Modul 3 – competența copilului și cum să fie responsabil pe termen lung, fără să fie forțat. Să-și pună hainele la locul lor, să spele vasele.

Modulul 4 – cum obții o relație armonioasă.. cum previi „NU vreau-rile”. Ce faci în situația în care copilul te confruntă!

Care-i diferența între cooperare și obediență? 1. Cooperare: înțelege și vrea să facă. 2 Obediență: e forțat, obligat pedepsit și face pentru că Nu are încotro. Cei mai mulți copii sunt obedienți!

Modulul 5: cum faci față provocărilor? ce să faci când Nu vrea să-și facă temele, să NU doarmă în pat, conflicte între frați etc.

Modulul 6: despre emoții despre furie! Despre gestionarea emoțiilor: cum să nu mă enervez în situația de părinte și mai ales cum îl învăț pe copil să-și gestioneze emoțiile? Urlete, momente de furie în public toate astea ca urmare a faptului că nu știe să-și țină emoțiile în frâu.

Modulul 7: Cum tratezi comportamentele negative la copiii cu inima curată!
comportamente intenționate și ne-intenționate ale copiilor. este important ca părinții să distingă comportamente intenționate de cele ne intenționate!

Modulul 8: pedeapsă vs. disciplină! Cum să folosești disciplina în locul pedepsei! Pentru părinții care NU au metode în afara pedepselor. Ce este disciplina și cum se poate aplica, astfel încât copilul să nu se simtă forțat, obligat, dresat și totuși să te asculte?

Modulul 9: Cum se implică toți membrii familiei în educația unui copil, membrii care au valori diferite. Ce se face în caz de divorț, de familii recompuse.

 

În loc de concluzie:

„Cea mai grea problemă este lupta părintelui cu sinele… deoarece în multe cazuri părinții fac exact ca și părinții lor! De multe ori  folosesc aceleași cuvinte pe care le-au auzit în copilărie, gesturi pe care le urau în copilăria lor sunt preluate și îndreptate spre propriul copil, ca o perpetuare… Problema e cu părinții, cu sinele fiecăruia!” – a conchis Florin Amariei, specialist în parenting!

2 comments

  1. Psihologia ne încunoştiinţează că :
    1. Omul inteligent, invaţă de la el şi de la alţii.
    2. Omul mediocru, învaţă NUMAI de la el.
    3. Omul prost, NU ÎVAŢĂ de la nimeni-!
    El le ştie pe toate-!
    De aceea va rămâne veşnic prost…

  2. Balan Marius - contribuabil

    Prezentarea cu pricina nu trebuia tinuta la caldurica intr-un hotel cu 5 stele. Trupa trebuia sa se deplaseze in curba la ARCALIA si la CHIRALES, VERMES, BUDAC si sa faca prezentarea la toti care stau vai de capul lor in case tip (cotet) cu o camera si 4-8 copii intr-o singura incapere. Sursa de trai ; alocatia si mancatul melcilor. Si asta vara ca iarna din parti MELCI. Ati inteles FITOSILOR ?Personal nu am nevoie de voi ca atata materie cenusie am in teasta si am stiut cum sa imi educ copilul. No sa traiti ca trebuiti! Dar sa va mai ganditi.