Parlamentul decide astăzi soarta Guvernului Cîțu

Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit, marţi, în plen comun pentru a dezbate şi a supune votului moţiunea de cenzură iniţiată de Partidul Social Democrat.

Şedinţa este condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, care a anunţat că şi-au înregistrat prezenţa 318 parlamentari din totalul de 466.

La şedinţa plenului reunit al Parlamentului participă premierul Florin Cîţu şi membrii Guvernului.

Initulată „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!„, moţiunea a fost iniţiată de 157 de deputaţi şi senatori PSD.

Pentru a fi adoptată, moţiunea trebuie să întrunească 234 de voturi „pentru”.

Dacă aceasta va fi adoptată, Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate. Guvernul al cărui mandat a încetat în aceste condiţii îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern.

Dacă moţiunea de cenzură va fi respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea în Parlament.