Parohia Maieru e LIBERĂ! Părintele Dan Cismaș și-a luat rămas bun și pleacă la Cluj, într-o altă parohie! Discurs emoționant, la despărțire!

Preotul Dan Cismaș se mută la Cluj. Acesta a păstorit Parohia Maieru I din august 2013 iar începând de luna viitoare, Dan Cismaș va păstori Parohia ‘Sfinții Apostoli Petru și Pavel’ din cartierul Mănăștur (Cluj). Născut în anul 1989, Dan Cismaș face parte din garda nouă de preoți, a avut o activitate pastorală intensă și deține rangul cel mai înalt : iconom stavofror.

În Duminica Ortodoxiei, Dan Cismaș a avut un discurs emoționant, la ultima slujbă ca preot-paroh și a mulțuit tuturor pentru colaborare.  Primarul absolvent de Teologie a vorbit în fața oamenilor și a mulțumit preotului pentru activitatea desfășurată.

„Poate Dumnezeu a rânduit pentru dumneavoastră ceva mai bun și sunt încredințat că Dumnezeu vaă va rândui un slujitor bun al Sfântului Altar! Mă rog ca Dumnezeu să vi-l dea! Acolo unde au intervenit oamenii cu presiuni, cu semnături și cu intervenții NU a fost bine. Iar acolo unde a pus Dumnezeu Mâna Sa către slujitorul Său a fost bine… De aceea să ne rugăm împreună ca Dumnezeu să vă trimită un păstor care să vă iubească. ” – a spus preotul Cismaș.

Credincioșii au lăcrimat la despărțire, iar la ultima slujbă ca preot-paroh, părintele Dan Cismaș a primit în dar un veșmânt preoțesc.

„N-am crezut că pot ajunge… să pot și cânta și plânge ! Așa mi- fost scris în toate, să-i duc dorul pân’ la moarte/ De satul meu să NU am parte!” – a spus preotul în cuvântul său de despărțire.

 

Preotul Dan Cismaș va sluji la Catedrala din Mănăștur ce poartă hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. La nivel oficial, pentru postul vacant de prot al catedralei aflată în construcție a fost interes-redus și de aceea Mitropolia a prelungit perioada înscrierilor, după cum au postat pe site.

„Întrucât constatăm o concurenţă redusă pentru cele două posturi clericale vacante – Parohia „Sf. Ap. Petru şi Pavel” cartier Mănăştur, Cluj-Napoca şi Parohia Şomcutu Mic – se prelungeşte termenul de înscriere până la data de 28 februarie 2019.”

 

Catedrala din Mănăștur – 30 de de ani de muncă!

Parohia ‘Sfinții Apostoli Petru și Pavel’ din cartierul Mănăștur a fost înființată la 1 ianuarie 1990, iar piatra de temelie a bisericii a fost sfințită în luna mai a aceluiași an de arhiepiscopul Teofil Herineanu. ‘Între anii 1990-1991 s-a turnat fundația, pentru ca în anul următor să fie demarată construcția bisericii din zid. După doi ani a fost amenajat demisolul, sfințit, în 19 iunie 1994, de vrednicul de pomenire mitropolitul Bartolomeu Anania, moment din care credincioșii participă aici la sfintele slujbe’ a spus parohul Bisericii ‘Sfinții Apostoli Petru și Pavel’, preotul Vasile Raus.

Construcția bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul Mănăștur din Cluj-Napoca a început în anul 1990, iar în 1994 a fost finalizat demisolul, în care s-a slujit până astăzi. Biserica, de dimensiuni impresionante, situată pe strada Primăverii, este pregătită de pictură.

Parohia Maieru, VACANTĂ!

Mitropolia a scos la concurs postul de preot paroh la Parohia Maieru I, Protopopiatul Năsăud. Este o parohie de categoria 1, cu 2.100 suflete. Dosarele candidaţilor se vor depune la biroul consilierului administrativ bisericesc până la data de 29 martie 2019. se pot înscrie preoţii cu vechime de cinci ani.