Pârtia de schi Cocoș va funcționa și astăzi. Amatorii de schi vor putea schia între orele 14:00 și 21:00

Autoritățile locale au reușit să redeschidă Pârtia de schi Cocoș din Wonderland, în condițiile în care în ultimele zile temperaturile au fost extrem de scăzute, numai bune pentru a produce zăpada artificială astfel încât pârtia să funcționeze.

Ieri, pârtia a fost deschisă amatorilor de schi în intervalul orar 14:00 – 21:00. Sute de schiori s-au mai bucurat de câteva ore de relaxare, cu toate că temperaturile au fost extrem de scăzute.

Primăria Bistrița a anunțat că pârtia va funcționa și astăzi în același interval orar, iar schiorii care aleg să petreacă timpul liber pe pârtie vor achita tarife normale. Excepție fac cei care aleg să schieze pe nocturnă, de la ora 18:00 la 21:00, în cazul acestora urmând să fie perceput un tarif unic de 20 de lei.