Partidul Național Liberal Bistrița-Năsăud se alătură protestelor. Ioan Turc: ”Atunci când îi atingi pe oameni la buzunar, oamenii se revoltă”.

Președintele Partidului Național Liberal Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că liberalii se alătură cetățenilor care ies în stradă pentru a protesta împotriva reformei fiscale propuse de Guverul PSD.

Poate îi lovește cumva inspirația și renunță la o parte dintre aberațiile pe care le propun. Dacă nu renunță, ceea ce ați văzut ieri, pe stradă, se va amplifica. În marile orașe, cred că PSD va avea o mare problemă. Atunci când îi atingi pe oameni la buzunar, oamenii se revoltă. Oamenii sunt interesați mai puțin de dogme politice, de propagandă electorală. Oamenii sunt interesați de modul în care pot să își plătească utilitățile, de modul în care pot să își susțină copiii. (…) Prăpastia dintre ceea ce s-a promis și ceea ce se oferă e atât de mare încât eu cred că de data acesta oamenii vor reacționa. Cu siguranță vom fi și noi pe stradă dacă oamenii vor avea inițiativa de a ieși și de a protesta”, a declarat Ioan Turc.

În zeci de orașe din țară oamenii au ieșit aseară în stradă pentru a-și striga nemulțumirile pe care le au față de Guvern. Printre acestea se numără proiectul de modificare al Legilor Justiţiei care a ajuns deja în Parlament şi care urmează să fie supus dezbaterii şi votului în plen, dar şi faptul că senatorii jurişti au dat săptămâna trecută un raport negativ unui proiect de lege care-i împiedică pe cei condamnaţi penal să ocupe funcţia de preşedinte al ţării.