Partidul Naţional Liberal îşi alege noul preşedinte

Partidul Naţional Liberal îşi alege, duminică, noul preşedinte, singurul candidat pentru această funcție fiind premierul Nicolae Ciucă.

Prim-ministrul și-a depus candidatura la şefia PNL miercuri și candidează cu moţiunea intitulată „Uniţi pentru o Românie stabilă şi puternică”.

”Sper ca prin acest demers pe care l-am asumat, PNL să își găsească echilibrul. Nu suntem într-o situație simplă, dar am convingerea că vom putea să ne găsim un rost și o direcție. Trăim o situație geo-politică deosebit de gravă, iar pentru noi cel mai important obiectiv este să guvernăm țara. Sunt convins că, după această activitate, aleșii locali, liderii filialelor județene se vor întoarce acasă și se vor preocupa de tot ce înseamnă administrarea comunelor, orașelor, iar noi, aici, împreună cu miniștrii din Guvern, ne vom ocupa de tot ceea ce înseamnă administrarea țării. Cetățenii români așteaptă de la noi soluții, așteaptă de la noi măsuri și așteaptă să fie protejați. (…) Important este să avem stabilitatea necesară să putem guverna țara”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat ce îl recomandă să fie șeful PNL, sursa citată a răspuns: ”Cred că în politica românească este nevoie și de oameni noi”.

Reamintim că, sâmbăta trecută, Florin Cîţu şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al PNL, după ce mai mulţi lideri liberali i-au solicitat acest lucru. Şi Dan Vîlceanu a demisionat din funcţia de secretar general al partidului.

În acest context, prim-vicepreşedintele Gheorghe Flutur a devenit preşedinte interimar al PNL, iar prim-vicepreşedintele Lucian Bode – secretar general interimar.

Congresul extraordinar al PNL în care este ales noul preşedinte al formaţiunii a început, duminică, la Palatul Parlamentului, la reuniune fiind înregistrată prezenţa a 1.003 delegaţi.