FOTO: Patru persoane rănite într-un accident provocat de un șofer beat

Patru persoane au fost rănite, duminică dimineața, într-un accident rutier provocat de un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice. Victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, accidentul s-a produs pe raza localității Strugureni, unde un autoturism condus de un șofer beat s-a izbit de un cap de pod.

În această dimineață, în jurul orei 05:45, polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Beclean au intervenit pe Drumul Județean 172E, în localitatea Strugureni, la un accident rutier. Un autoturism condus de un tânăr de 29 ani din Prundu Bârgăului a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un podeț. În urma accidentului a rezultat rănirea a două tinere de 17 și 19 ani din Cociu, a unui bărbat de 38 de ani din Nimigea de Sus, toți pasageri în autoturism, cât și a șoferului, fiind necesar transportul acestora la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

La fața locului au intervenit mai multe echipaje medicale, de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud și de la Serviciul Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud.

Cele patru victime au suferit multiple leziuni și traumatisme. Ele au primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportate la spital.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.71 mg/L alcool pur în aerul expirat, fiindu-i ulterior recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

UPDATE

Polițiștii au stabilit că șoferul se afla și sub influența drogurilor.

”În urma testării cu aparatul DrugTest a șoferului de 29 de ani din Prundu Bârgăului, polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Beclean au constatat faptul că acesta este pozitiv în cazul substanței metamfetamină. În cadrul dosarului penal întocmit a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore față de șofer, acesta urmând să fie prezentat magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, mai adaugă reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Beclean.

FOTO: IPJ Bistrița-Năsăud