Pe 9 septembrie, elevii revin la școală. ”Primul semestru e extrem de scurt! De marți, 10 septembrie, încep efectiv orele!”

 -  -  41990



 

 

În pragul începerii unui nou an școlar, Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud a organizat o ședință cu directorii unităților de învățământ din județ cărora le-au fost aduse la cunoștință ultimele noutăți din sistemul educațional, dar li s-au trasat și o serie de sarcini pentru ca noul an școlar să se desfășoare în condiții normale.

În ceea ce privește structura anului școlar 2019-2020, inspectorul școlar general Camelia Tabără a făcut câteva precizări. ”Începem în 9 școala și vă rog să transmiteți tuturor colegilor un mesaj foarte clar față de faptul că primul semestru este extraordinar de scurt. Avem numai 15 săptămâni, iar conform ordinului de ministru prin care a fost aprobată structura noului an școlar, tezele se pot da până în 29 noiembrie. Atenție și la liceele la care aveți practică comasată. Dacă veți avea și partea de practică comasată, până începe, până ne acomodăm, ne trezim că e luna decembrie și noi nu am făcut notarea corespunzătoare sau nu am urmărit corespunzător parcurgerea materiei. Deci din această perspectivă, rugămintea și mesajul meu e cât se poate de clar: De marți, 10 septembrie, se începe predarea și activitatea didactică la clasă!”, le-a transmis Camelia Tabără, tuturor directorilor care au participat la ședință.

”Tot ce ține de chestiuni administrative vă rog să reușiți să faceți în așa fel încât să vă încadrați în zilele următoare, chiar și sâmbătă dacă e nevoie, astfel încât deschiderea festivă să fie luni, după care de marți să se înceapă efectiv orele”, a mai adăugat Camelia Tabără.

Structura anului școlar 2019 – 2020 cuprinde:

  • semestrul I (9 septembrie – 20 decembrie 2019);
  • semestrul al II-lea (13 ianuarie – 12 iunie 2020), cursurile fiind dispuse pe durata a 35 de săptămâni.

Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel:

➢ vacanţa de iarnă (21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020);

➢ vacanţa de primăvară (4 aprilie – 21 aprilie 2020);

➢ vacanţa de vară (13 iunie – data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 – 2021).

Clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 26 octombrie – 3 noiembrie 2019.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 5 iunie 2020.

În aceeași ședință, inspectorul școlar general le-a mai cerut directorilor ca până la începerea noului an școlar să se ocupe  și de ridicarea manualelor care deja se află în depozitul ISJ B-N.

De asemenea, Camelia Tabără le-a mai transmis directorilor că până la data de 9 septembrie trebuie să știe deja în mod clar câți copii au, adăugând că fiecare clasă trebuie să aibă un număr minim și unul maxim de copii în care să se încadreze, valori prevăzute în actele normative și de care trebuie să se țină cont pentru că ”nu se aprobă formațiuni sub limita legii sau peste aceasta”. 

Potrivit datelor prezentate într-o ședință a Colegiului Prefectural Bistrița-Năsăud, în anul școlar 2019 – 2020, în județ vor funcționa 306 unități școlare, dintre care 295 de stat și 11 private. Dintre cele 306 unități școlare, 123 au personalitate juridică, iar 183 sunt structuri.

În aceste unități învață, în total, 47.206 de copii: 8.324 preșcolari, 26.464 în ciclul primar și cel gimnazial și 12.418 în ciclul liceal și profesional.

În ceea ce privește începerea noului an școlar, Camelia Tabără le-a mai cerut directorilor să facă în așa fel încât prima zi de școală să fie una festivă. ”Prima zi de școală să fie o sărbătoare, anunțați autoritățile locale, partenerii, părinții, asociațiile, ONG-uri, Biserica. Fiecare vă organizați prima zi, dar vă rugăm să aibă un caracter festiv și să fie bucurie și entuziasm pentru că avem cu toții nevoie de asta la fiecare început de an”, a mai spus Camelia Tabără.

4 bookmark
1 notes
715 views
bookmark icon

One thought on “Pe 9 septembrie, elevii revin la școală. ”Primul semestru e extrem de scurt! De marți, 10 septembrie, încep efectiv orele!”

    Write a comment...

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.