Pentru că nu au respectat măsura izolării la domiciliu, încă trei persoane din Bistrița-Năsăud au fost amendate și plasate în carantină

https://www.ziardebistrita.ro/vezi-cum-arata-noul-model-de-declaratie-pe-propria-raspundere/

Trei persoane din județul Bistrița-Năsăud, care nu au respectat măsura izolării la domiciliu, au fost sancționate contravențional de polițiști și duse în centre de carantină. Alte peste 150 de amenzi au fost aplicate bistrițenilor pentru încălcarea măsurii de restricţionare a circulaţiei, potrivit informațiilor date publicității de Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului Bistrița-Năsăud au fost angrenaţi în activităţi specifice 171 de poliţişti, 105 de jandarmi și 26 de poliţişti locali și militari ai Brigăzii 81 Mecanizată ”General GRIGORE BĂLAN”.

Polițiștii au efectuat 3.160 de verificări la persoane aflate în izolare la domiciliu, fiind sancționați contravențional doi bărbați și o femeie care nu au respectat măsura izolării. Persoanele în cauză au fost plasate în carantină, sub pază și sancționate cu amendă în cuantum de 5000 de lei fiecare.

De asemenea, pentru nerespectarea ordonanțelor militare, polițiștii au aplicat 105 sancțiuni contravenţionale unor persoane care nu au respectat reglementările care privesc restricțiile de circulație. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate s-a ridicat la suma de 311.000 de lei.

Și jandarmii au verificat 1.300 de persoane, aflate în 642 de locații, din 149 de localități, pentru monitorizarea prezenței la domiciliu a acestora. Totodată, aceștia au desfășurat misiuni pentru verificarea modului de respectare a prevederilor Ordonanței Militare nr.3, privind restricțiile de circulație a cetățenilor în afara locuinței sau gospodăriei, ocazie cu care au aplicat 69 de sancțiuni contravenționale în valoare de 84.845 de lei.

Forțele de ordine continuă misiunile de pază și protecție la centrele de carantinare, acțiunile specifice de patrulare în zona centrelor comerciale, a hipermaketurilor, a famaciilor și în special în zonele în care cetățenii se deplasează frecvent pentru aprovizionare. Pe parcursul misiunilor preventive și de informare desfășurate, sunt transmise mesaje audio către cetăţeni cu privire la necesitatea respectării măsurilor prevăzute de ordonanțele militare.

Reamintim că, zilnic, polițiștii din structurile şi subunităţile din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, în colaborare cu Inspectoratul Județean de Jandarmi „Gelu Voievod”, reprezentanți ai Poliţiilor locale și militari din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată ”General GRIGORE BĂLAN” desfășoară activităţi de verificare a persoanelor, pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19.