Percheziție a polițiștilor la locuința unui bărbat din Sărata

Polițiștii din Bistrița-Năsăud au descins, miercuri, la locuința unui bărbat din Sărata, acesta fiind cercetat într-un dosar penal deschis pentru săvârșirea unor delicte silvice.

”La 27 ianuarie, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Biroul pentru Combaterea Delictelor Silvice, cu sprijinul Serviciului de Acțiuni Speciale, au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat de 47 ani, din Sărata. Percheziția domiciliară a fost autorizată de către Judecătoria Bistrița, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări pentru infracțiunile de tăiere fără drept și furt de arbori. Cu această ocazie, a fost ridicat un atelaj hipo, precum și un număr de 7 obiecte și bunuri ce pot constitui mijloace de probă în procesul penal.”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Polițiști din cadrul Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale, activitatea fiind coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița.