Percheziții ale polițiștilor din Bistrița-Năsăud în Constanța și Prahova, într-un dosar care vizează comerțul cu animale

FOTO: arhivă

În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud desfășoară 13 percheziții, la persoane fizice și juridice din județele Constanța și Prahova.

”Cercetările se desfășoară cu privire la înșelăciuni comise privind comerțul cu animale vii, prin folosirea de mijloace mincinoase de plată. Persoanele în cauză nu ar fi achitat animalele, creând astfel un prejudiciu mai multor persoane din județul Bistrița-Năsăud”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, Paul Rodilă.

Acțiunea beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale și al polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și Inspectoratului de Poliție Județean Prahova.