Percheziții în Bistrița-Năsăud! Mascații au descins la locuințele unor persoane bănuite de șantaj, pornografie și trafic de droguri

 -  -  2310


Polițiștii de combatere a criminalității organizate Bistriţa-Năsăud, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliția Română, sub coordonareaD.I.I.C.O.T., au descins, în această dimineață, la locuințele unor persoane, care ar fi șantajat o minoră, cu imagini compromițătoare cu aceasta, pentru a obține favoruri sexuale.

La data de 8 noiembrie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistriţa – Năsăud, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Bistriţa – Năsăud, au efectuat 5 percheziţii pe raza județului. Au fost vizate locuințele a patru persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de pornografie infantilă, șantaj, trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu.

”Din cercetări a reieșit că, în perioada aprilie-mai 2018, cele patru persoane cercetate ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră de 16 ani, filmând totodată, cu  un telefon mobil. Ulterior, aceștia ar fi distribuit imaginile obținute și ar fi șantajat-o pe minoră, prin intermediul unor rețele de socializare, în vederea obținerii de noi favoruri sexuale. De asemenea, cei în cauză sunt bănuiți și de comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu” arată Poliția Română, într-un comunicat de presă.

În urma perchezițiilor efectuate au fost ridicate mai multe sisteme informatice, ce ar fi fost folosite la comiterea infracțiunilor.

Două persoane cercetate au fost conduse la sediul poliției, în vederea audierii și dispunerii de măsuri legale.

În activități au fost angrenați și polițiști ai Inspectoratului de Poliţie Județean Bistriţa-Năsăud.

FOTO: Poliția Română

2 bookmark
0 notes
35 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.