FOTO: Persoană în stop cardiorespirator după o căzătură cu ATV-ul

 

 

O persoană se zbate între viață și moarte după ce a fost victima unui accident în care a fost implicat un ATV.

Accidentul s-a produs joi seara, în jurul orei 20:00, pe raza localității Sâniacob.

Din primele informații transmise de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, în urma accidentului a rezultat o victimă inconștientă, la fața locului fiind direcționate două echipaje SMURD, unul de prim ajutor de la Punctul de lucru Lechința și unul de terapie intensivă mobilă din cadrul ISU B-N.

Când au ajuns la locul accidentului, medicii au constatat că bărbatul se află în stop cardiorespirator, iar în aceste momente se aplică protocolul de resuscitare.

Deocamdată nu se cunosc circumstațele exacte în care s-a produs accidentul, dar polițiștii au început cercetările la fața locului, urmând să stabilească cu exactitate toate detaliile acestui eveniment rutier.

ACTUALIZARE 1

În accident a fost implicat un bărbat de aproximativ 63 de ani. Din păcate, acesa și-a pierdut viața. ”În ciuda eforturilor echipajelor medicale, organismul bărbatului nu a răspuns manevrelor protocolului de resuscitare, astfel că medicul care încadrează echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a fost nevoit să îi declare decesul la locul accidentului”, au precizat reprezentații Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

ACTUALIZARE 2

La fața locului au intervenit și polițiștii care au stabilit circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

”Din primele verificări, efectuate la fața locului, a rezultat faptul că, pe raza localității Sâniacob, un bărbat în vârstă de 63 de ani, din localitate, care conducea un ATV, cel mai probabil din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul acestuia, a lovit un capăt de pod, după care s-a răsturnat”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările în cadrul unui dosar penal de ucidere din culpă.

FOTO: IPJ B-N