Peste 100 de candidați s-au înscris la examenul național de definitivare în învățământ. Proba scrisă va avea loc miercuri

Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2021, se va desfășura miercuri, 14 iulie, începând cu ora 9:00, la centrul de examen de la Școala Gimnazială Ștefan cel Mare Bistrița.

În județul Bistrița-Năsăud, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Școlar Județean, proba se va desfășura la 27 de discipline. Au fost admiși la proba scrisă și sunt așteptați să participe cei 111 candidați (dintr-un total de 120 de candidați înscriși la începutul anului școlar), care au îndeplinit cumulativ următoarele condiții:

  • efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an
  • calificativul pentru anul școlar în curs „Bine” sau „Foarte bine”
  • media aritmetică a notelor obținute la inspecția la clasă și la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8 (dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective).

Candidații vor avea acces în sălile de examen, cel mai devreme, la ora 7:30 și, cel mai târziu, la ora 8:00, în baza unui document de identitate valabil. În acest sens, vor fi respectate toate măsurile specifice în vigoare, aplicabile în cazul examenelor naționale, referitoare la normele de prevenire și combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore.

Disciplinele de examen cu cel mai mare număr de candidați înscriși sunt: învățământ preșcolar în limba română (37), învățământ primar în limba română (19), educație fizică și sport (13).

Primele rezultate vor fi afișate în data de 21 iulie, în centrele de examen și pe site-ul definitivat.edu.ro. Contestațiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 21 și 22 iulie. Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 28 iulie.

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care, pentru promovarea examenului, trebuie să fie de cel puțin 8 (opt).

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.

Informații suplimentare sunt disponibile pe site-ul definitivat.edu.ro.