Peste 150.000 de măști de protecție au ajuns în Bistrița-Năsăud. Vor fi distribuite unităților de învățământ în care se vor relua cursurile

Peste 150.000 de măști de protecție au sosit în județul Bistrița-Năsăud și vor fi puse la dispoziția elevilor și profesorilor care revin în unitățile de învățământ începând cu data de 2 iunie. Acestea au fost achiziționate de Ministerul Educației și Cercetării.

Măștile au ajuns la Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud astă noapte, iar în cursul acestei zile vor fi distribuite către toate unitățile de învățământ din județ în care vor fi reluate cursurile.

Cele peste 150.000 de măști de protecție reprezintă doar o primă tranșă din numărul total necesar pentru buna desfășurare a activității în școlile din județ. O a doua tranșă urmează să sosească în curând în Bistrița-Năsăud.

Educația este un drept acordat prin Constituție, iar Guvernul se asigură că elevii, mai ales absolvenții care se apropie de perioada examenelor, nu sunt neglijați în contextul pandemiei de Coronavirus. Astfel, Guvernul a făcut posibil ca reluarea orelor de pregătire pentru testarea națională și bacalaureat să reînceapă într-un mediu sigur, respectând măsurile de siguranță, asigurând măști de protecție pentru absolvenții noștri și pentru profesorii care îi îndrumă. Dragi elevi, știu că în acestă perioadă de cumpănă vă sunt testate nu doar cunoștințele, ci și capacitatea de adaptare la nou, la schimbări, știu că aveți emoții care vă încearcă tot mai mult cu cât vă apropiați de examene, dar am încredere în voi, în potențialul vostru și sunt convins că situația actuală vă face mai puternici!”, a transmis prefectul Stelian Dolha.

Reamintim faptul că, în perioada 2-12 iunie, elevii absolvenți ai claselor a VIII-a și a XII-a vor relua cursurile pentru a se pregăti pentru examenele naționale – Bacalaurea și Evaluare Naţională.