Peste 18 milioane de lei din PNRR pentru digitalizarea unităților de învățământ din Bistrița

Municipiul Bistriţa a obţinut peste 18 milioane de lei din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru un proiect care vizează modernizarea și digitalizarea unităților de învățământ din municipiu.

Proiectul constă în dotarea unităților de învățământ, în număr de 37, precum și a Palatului Copiilor, cu echipamente IT, mobilier, materiale didactice și sportive. Prin proiect vor fi dotate 23 laboratoare de informatică, 367 săli de clasă cu echipamente IT, 317 săli de clasă cu mobilier, 14 laboratoare de științe, 17 cabinete multifuncționale, 14 săli de sport și 4 tipuri de ateliere de practică: mecanic, electrotehnic, sanitar și prelucrarea lemnului”, se arată într-un comunicat de presă al municipalității.

Valoarea totală a proiectului ”Modernizarea și digitalizarea unităților de învățământ din Municipiul Bistrița” este de 18.516.963,10 lei cu TVA, finanțarea fiind 100% nerambursabilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *