Peste 2.000 de elevi de clasa a VIII-a din Bistrița-Năsăud s-au înscris la examenul de Evaluare Națională

Peste 2.000 de elevi de clasa a VIII-a din Bistrița-Năsăud s-au înscris pentru a participa la examenul de Evaluare Națională, informează Inspectoratul Școlar Județean. Mai bine de 20 de copii au cerut cerut condiții speciale pentru susținerea examenului.

Din cei 2.031 de absolvenți de clasa a VIII-a înscriși, un număr de 782 provin din mediul urban.

Examenul începe marți, 22 iunie 2021, cu proba scrisă la Limba și literatura română, urmată de proba la Matematică – joi, 24 iunie 2021 și de proba la Limba și literatura maternă – vineri, 25 iunie 2021. Proba la Limba și literatura maghiară va fi susținută de 48 elevi, iar 14 elevi vor susține proba la Limba și literatura germană.

Probele scrise încep la ora 9:00 și se vor desfășura în 63 de centre de examen.

Comisia județeană de organizare a examenului de Evaluare Națională din cadrul Inspectoratului Școlar Bistrița-Năsăud a aprobat un număr de 23 de solicitări privind asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor, conform normelor metodologice în vigoare. Aceste adaptări vizează în principal prelungirea timpului destinat redactării lucrărilor scrise, asigurarea de săli separate, prezența unui însoțitor, utilizarea calculatorului de buzunar, a tablei pitagoreice, a hărților mentale sau a tabelelor cu formule matematice, în funcție de particularitățile individuale și cele specifice tulburărilor de neurodezvoltare.

Primele rezultate vor fi afișate în centrele de examen marți, 29 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse în zilele de 29 iunie 2021 în intervalul orar 16:00-19:00 și 30 iunie în intervalul orar 8:00-12:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice, candidații semnând o declarație tip prin care au luat la cunoștință că nota acordată în urma soluționării contestației poate crește sau descrește, după caz.

Rezultatele finale vor fi afișate duminică, 4 iulie 2021.

În județul Bistrița-Năsăud, s-au constituit trei centre zonale de evaluare la Școala Gimnazială Avram Iancu, Școala Gimnazială Lucian Blaga și Liceul de Arte Corneliu Baba Bistrița.