Peste 2.000 de viroze respiratorii, cu mai bine de 60 de internări, în prima săptămână a lunii octombrie

 

 

Sezonul virozelor a început în Bistrița-Năsăud, medicii bistrițeni raportând peste 2.000 de cazuri de îmbolnăviri numai în prima săptămână a lunii octombrie.

Potivit statisticilor întocmite de Direcția de Sănătate Bistrița-Năsăud, cele mai multe cazuri raportate au fost de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) – 2003 cazuri, dintre care 17 au necesitat internare într-o unitate spitalicească. Cele mai multe cazuri raportate au fost înregistrate la grupa de vârstă 5 – 14 ani (629), urmată de cea cu vârste între 15 – 49 de ani (526). Dintre persoanele internate, majoritatea au fost copii.

De asemenea, au fost înregistrate şi 160 de pneumonii cu 47 de internări, majoritatea cazurilor la grupa de vârstă > 65 de ani (30 de cazuri). Cele mai multe internări au provenit tot din rândul persoanelor vârstnice – 15 cazuri.

În schimb, în intervalul analizat nu a fost înregistrat niciun caz de gripă în Bistrița-Năsăud.

 

Pentru a preveni apariția infecțiilor respiratorii este indicată evitarea spațiilor aglomerate. De asemenea, o alimentație sănătoasă și echilibrată, bogată în vitamina C și minerale ajută la întărirea sistemului imunitar.

O altă variantă ar fi vaccinul antigripal. În ceea ce privește acest vaccin, potrivit directorului Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, dr. Anca Andrițoiu, la nivel județean au fost comandate circa 16.000 de doze de vaccin. O primă tranșă, de 550 de doze, au sosit deja în județ și au fost utilizate pentru imunizarea personalului medical și a categoriilor de personal care își desfășuară activitatea în zone cu risc.

Campania de vaccinare antigripală a populației ar putea să înceapă chiar săptămâna viitoare, la nivel județean fiind așteptată să sosească o nouă tranșă de doze de vaccin. După ce vor sosi dozele de vaccin, acestea vor fi distribuite cabinetelor medicilor de familie, urmând să înceapă și campania de vaccinare.