Peste 2.700 de solicitări pentru urna mobilă, inclusiv de la persoane aflate în izolare sau în carantină

Alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauza unor probleme medicale, cei care se află internaţi în spital sau care execută o pedeapsă privativă de libertate au avut posibilitatea de a depune cereri pentru a vota, duminică, la alegerile locale, cu urna specială. Aceasta poate fi folosită şi în cazul celor infectaţi cu SARS-CoV-2, dar urna va ajunge în primul rând la persoanele care nu sunt bolnave de COVID-19, iar ulterior la cei carantinaţi sau izolaţi la domiciliu. La nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost depuse peste 2.700 de solicitări pentru urna mobilă.

Potrivit informațiilor comunicate de Biroul Electoral Județean Bistrița-Năsăud, dintre cele peste 2.700 de solicitări, circa 130 provin de la persoane care se află în izolare sau în carantină, în vreme ce alte circa 100 provin fie de la persoane internate în spital, fie de la cele aflate în detenție la Penitenciarul Bistrița.

”Per total județ, avem un număr de 2.703 solicitanți pentru urba mobilă. 135 dintre aceștia sunt cei care sunt în izolare sau în carantină. La nivelul municipiului Bistrița există 102 cereri de urnă mobilă, asta însemnând atât Spitalul Județean de Urgență Bistrița, cât și Peniteniciarul Bistrița și alți solicitanți”, a explicat președintele Biroului Electoral Județean Bistrița-Năsăud, judecător Liliana Maria Tertiș.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/2942140772556951

Până la ora 10:00, un număr de 10 persoane au votat deja cu ajutorul urnei mobile.

Potrivit normelor sanitare în vigoare, membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi personalul de pază care însoţesc urna specială trebuie să poarte mască şi mănuşi ce trebuie schimbate sau dezinfectate cu o soluţie dezinfectantă pe bază de alcool la părăsirea fiecărei incinte.

Aceştia nu vor intra în locuinţa în care se află alegătorul şi vor realiza toate formalităţile la intrarea în aceasta, asigurând o distanţă de minimum un metru faţă de alegător.

Alegătorul care votează prin intermediul urnei speciale şi celelalte persoane prezente în incintă vor purta obligatoriu mască.

Persoana care votează îşi va dezinfecta mâinile înainte de preluarea buletinelor de vot şi a ştampilei cu menţiunea ”Votat”, îşi va înlătura pentru scurt timp masca spre a fi identificat şi îşi va repoziţiona masca acoperind nasul şi gura.

Va semna în lista electorală utilizând ori de câte ori este posibil pixul personal.

Ştampila cu menţiunea ”Votat” şi, dacă este cazul, pixul utilizat de alegător se dezinfectează după votare de către unul dintre membrii echipei care transportă urna specială prin pulverizare/ ştergere cu soluţie dezinfectantă sau prin ştergere cu şerveţele/ lavete impregnate cu dezinfectant pe bază de alcool.

În cazul persoanelor internate în unităţi sanitare, votul cu urna specială va fi asigurat cu implementarea măsurilor specifice. Echipamentul de protecţie pentru membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi personalul de pază care însoţesc urna specială va fi asigurat de către unitatea sanitară, în conformitate cu nivelul de echipare corespunzător secţiei respective. Toate materialele de protecţie utilizate vor fi introduse într-un sac dedicat.