Peste 20.000 de pașapoarte, eliberate în Bistrița-Năsăud. În 2018, numărul solicitărilor a crescut față de anul trecut cu aproape 30 la sută

 -  - 


Peste 20.000 de pașapoarte au fost eliberate la nivelul județului Bistrița-Năsăud de la începutul acestui an și până acum, asta după ce angajații Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Bistrița-Năsăud au lucrat la foc continuu. În perioada ianuarie – august 2018, numărul solicitărilor a crescut cu 26,8 la sută față de aceeași perioadă a anului 2017.

În plus, în perioada de vârf, reprezentată de lunile iulie și august, acest serviciu a avut program prelungit de lucru cu publicul, pentru a putea face față numărului mare de solicitări.

Însă, potrivit Instituției Prefectului județului Bistrița-Năsăud, începând cu data de 1 septembrie, programul de lucru cu publicul va reveni la normal, respectiv în intervalul orar 08.30-16.30, de luni până vineri, cu mențiunea că într-una dintre aceste zile ghișeele de primiri și eliberări documente vor funcționa în intervalul 08.30-18.30. Ziua în care programul va fi prelungit cu două ore este stabilită de fiecare serviciu județean în parte, în funcție de necesități.

Cetățenii au la dispoziție mai multe modalități de plată a taxelor pentru eliberarea pașapoartelor:
• la casieriile unităților CEC Bank;
• prin mandat poștal la orice Oficiu Poștal;
• on-line, în sistem internet banking, prin virament către conturile deschise de Instituțiile Prefectului;
• de la orice bancă la care cetățeanul are deschis un cont bancar, prin virament către conturile deschise de Instituțiile Prefectului;
• la casieriile deschise în sediile Instituțiilor Prefectului din fiecare municipiu reședință de județ, respectiv municipiul București.

Totodată, pentru depunerea cererilor de pașapoarte cetățenilor li se recomandă să facă programare on-line pe site-ul www.epasapoarte.ro, caz în care persoanei i se va comunica o oră la care să se prezinte la ghișeu, timpul de așteptare în acest caz fiind zero.

În ceea ce privește statistica de la nivel național, peste 1.285.000 de pașapoarte au fost eliberate în perioada ianuarie – august 2018, cu 24% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.

0 notes
0 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.