Peste 200 de sancțiuni, inclusiv pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară, aplicate în weekend de polițiștii din Bistrița-Năsăud

În perioada 14 – 17 octombrie 2021, polițiștii din Bistrița-Năsăud au intensificat acțiunile de informare, prevenire și combatere a răspândirii pandemiei de COVID-19.

Astfel, în această perioadă, polițiștii au organizat 21 de acțiuni în sistem integrat, împreună cu jandarmi, polițiști locali și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă și Direcției de Sănătate Publică.

În cadrul acțiunilor, au fost legitimate un număr de 864 de persoane, 342 de autoturisme au fost oprite în trafic și verificate și 327 de societăți comerciale au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul răspândirii virusului Sars-Cov-2.

Au fost verificate 2137 de persoane aflate în izolare la domiciliu și 1827 de persoane aflate în carantină, fiind constatate 5 sancțiuni contravenționale în cuantum de 8.000 de lei, față de persoane care nu au respectat măsura carantinei la domiciliu.

Polițiștii au aplicat un număr de 210 sancțiuni contravenționale în valoare de aproape 60.000 de lei. Din totalul acestora, 73 de sancțiuni contravenționale în cuantum de aproape 20.000 de lei au fost aplicate persoanelor care nu au respectat normele de protecție sanitară.

Astfel de acțiuni vor fi derulate și în perioada următoare, în vederea limitării efectelor pandemiei.

Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud recomandă cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.

Oamenii legii reamintesc și faptul că, în localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice închise și deschise.