Peste 2,6 milioane lei pentru o rețea de canalizare pluvială pe strada Mihai Viteazul din Bistrița. ”Investiția se va derula în acest an”, spune primarul Ioan Turc

Primăria Bistrița intenționează să aloce fonduri pentru a veni în sprijinul bistrițenilor care locuiesc pe strada Mihai Viteazul și care au avut, ani la rând, curțile și beciurile inundate la fiecare ploaie abundentă.

În proiectul de buget pe anul acesta al Primăriei Bistrița a fost prevăzută suma de 2,6 milioane lei pentru o rețea de canalizare pluvială pe strada Mihai Viteazul – o investiție promisă ani la rând de vechea administrație locală.

”În acest an vom derula această investiție”, a precizat primarul Ioan Turc în conferința de presă în care a prezentat proiectul de buget pe anul 2021.

Anii trecuți, Primăria Bistrița a pregătit proiectul tehnic și toate documentațiile necesare pentru această investiție, dar nu s-au mai găsit fonduri pentru a o realiza.