Peste 280 de milioane de euro, atrase în Bistrița-Năsăud prin proiecte publice ale primăriilor. Banii provin din fonduri europene destinate dezvoltării rurale

 

Directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), Adrian Chesnoiu, se află în aceste zile în judeţul Bistriţa-Năsăud, pentru a verifica stadiul implementării proiectelor finanțate prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).

În contextul vizitei directorului AFIR în județ, a fost organizată și o conferință de presă în deschiderea căreia președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a oferit câteva date statistice privind situația absorbției fondurilor europene la nivel de județ.

De prin 2012, de când au început investițiile, în județul Bistrița-Năsăud pe proiectele publice atrase de UAT-uri au intrat aproximativ 283 de milioane de euro. Eu vă spuneam în repetate rânduri că în Bistrița-Năsăud avem cei mai buni primari din România și, sigur, în momentul de față aș vrea să și argumentez. În urma investigării datelor Institutului Național de Statistică, îi regăsim pe primarii din Bistrița-Năsăud pe primul loc la nivel național în ceea ce privește atragerea de fonduri europene pe drumuri agricole și forestiere și pe locul doi la nivel național pentru celelalte tipuri de fonduri europene care pot fi accesate de către UAT-uri”, a declarat președintele CJ Bistrița-Năsăud.

În total, prin intermediul AFIR, în exercițiul financiar 2007-2013 în județul nostru au fost accesate proiecte în valoare de 159,5 milioane euro, iar în actualul exercițiu financiar, 2014-2020, primăriile din județ au atras proiecte cu finanțare europeană prin intermediul AFIR în valoare de 123,8 milioane de euro.

La rândul său, directorul AFIR, Adrian Chesnoiu, a completat că Regiunea Nord-Vest este una fruntasă, aici existând contracte în implementare de peste 960 de milioane de euro. La nivelul județului Bistrița-Năsăud, în exercițiul financiar 2014-2020, sunt contracte în implementare de peste 220 milioane de euro. Adrian Chesnoiu a adăugat că Bistrița-Năsăud se numără printre județe din țară în care nivelul de nivelul de absorbție a fondurilor europene destinate beneficiarilor publici depășește nivelul investițiilor private.

Este prima mea vizită în acest județ. Am fost extrem de încântat de ceea ce am văzut în cadrul vizitelor de lucru, dar am fost extrem de mulțumit că întâlnirea de lucru cu reprezentanții UAT-urilor a fost una fructuoasă (…) A fost una dintre cele mai bune întâlniri pe care le-am avut cu reprezentanți ai UAT-urilor de când fac aceste vizite la nivel național. Aș preciza că sunteți printre județe din țară în care nivelul de nivelul de absorbție a fondurilor europene destinate beneficiarilor publici, adică dezvoltării acelor minime condiții de trai despre care tot vorbim la nivel guvernamental că trebuiesc implementate în mediul rural, depășește nivelul investițiilor private. Dacă pentru privați la nivelul județului Bistrița-Năsăud avem 90 de milioane de euro contractate, pentru beneficiarii publici sunt peste 130 de milioane de euro care se regăsesc astăzi în contracte aflate în implementare. Am spus-o public de mai multe ori, valoarea fondurilor europene care sunt investite în mediul rural se regăsește în aproape fiecare comună din România”, a declarat Adrian Chesnoiu, la Bistrița.

Directorul AFIR a mai completat că a văzut în Bistrița-Năsăud primari foarte bine pregătiți, un exemplu de performanță fiind acela că din 36 de proiecte pe drumuri agricole, 16 se regăsesc în Bistrița-Năsăud.

La conferinţa de presă au fost prezenți și patru primari campioni în atragerea de fonduri europene prin PNDR 2014-2020, fiind vorba despre primarii din comunele Maieru, Telciu, Tiha Bârgăului și Rodna.

Reamintim că în cadrul vizitei din județul Bistrița-Năsăud, directorul AFIR a avut întâlniri cu conducerea Consiliului Judeţean Bistrița-Năsăud, cu primarii şi grupurile de acţiune locală din judeţ. De asemenea, acesta a vizitat și câteva dintre obiectivele din mediul rural care au beneficiat de finanţare europeană, subiect despre care Ziar de Bistrița a mai scris AICI.