Peste 3.000 de persoane și-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Bistrița-Năsăud

În primele zece luni ale anului 2021, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Bistriţa – Năsăud au fost încadrate în muncă 3.103 persoane, dintre care 1.591 femei.

Statisticile AJOFM Bistrița-Năsăud arată că din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 1.593 au peste 45 de ani, 419 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 389 au între 25 și 35 de ani, iar 702 sunt tineri sub 25 de ani. În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1.270 provin din mediul urban, iar 1.833 persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale+postliceale (1144), urmate de cele cu studii gimnaziale (795). Numărul celor cu studii profesionale este de 685, cei cu studii superioare sunt în număr de 255, iar cei cu studii primare sunt în număr de 224.

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Bistriţa – Năsăud, 2.706 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, în primele zece luni ale anului 2021, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 6.318 persoane.