Peste 300 de șomeri au dobândit o nouă calificare după ce au participat la cursurile de formare profesională organizate de AJOFM Bistrița-Năsăud

Pe parcursul anului 2022, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița-Năsăud a derulat un număr de 19 cursuri de formare profesională, la acestea luând parte peste 300 de șomeri. 

”S-au făcut cursuri de femeie de serviciu, competențe în limba română, îngrijitor spații verzi, lucrător/finisor pentru construcții, îngrijitor bătrâni la domiciliu, inspector resurse umane, manichiurist/pedichiurist, babysitter, instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze, administratori pensiune turistică, competențe digitale, agent de securitate, contabil, lucrător comercial, bucătar, frizer, formator. Acestea sunt cursurile pe care le-am organizat noi până acum. La aceste cursuri au participat 301 șomeri, la care se adaugă și 15 deținuți și 21 de plătitori”, a declarat Otilia Râpan, directorul AJOFM Bistrița-Năsăud.

Sursa citată a menționat că interes crescut a existat față de cursul de îngrijitor bătrâni la domiciliu. ”Cred că acest curs îl fac în special doamnele care doresc să meargă în străinătate și au nevoie de adeverință din partea noastră cum că au competențe în îngrijirea bătrânilor la domiciliu”, a completat Otilia Râpan.

De asemenea, șomerii aflați în evidențele AJOFM Bistrița-Năsăud au mai optat în număr mare și pentru cursul de stilist-protezist unghii tehnice.

Pe de altă parte, cu toate că oferta AJOFM Bistrița-Năsăud de cursuri de formare profesională cuprindea și posibilitatea organizării unor cursuri de montator instalații solare sau de mecanic vulcanizator, pentru aceste calificări nu au existat cereri decât într-o foarte mică măsură.

Cursurile organizate de AJOFM Bistrița-Năsăud se desfășoară într-un spațiu situat pe strada Dornei, unde sunt amenajate săli de clase. Cursurile sunt gratuite pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și înregistrate în evidențele instituției.

La sfârşitul lunii august, numărul şomerilor din judeţul Bistriţa-Năsăud era de 3.934 persoane, rata şomajului fiind de 3%.