Peste 4.000 de șomeri în Bistrița-Năsăud

La sfârșitul lunii noiembrie 2021, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistriţa – Năsăud erau înregistrați 4.014 șomeri (din care 2.084 femei), rata șomajului fiind de 3,06 %.

Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,07 %, în această lună acest indicator a înregistrat o scădere cu 0,01 puncte procentuale.

Din totalul de 4.014 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Bistriţa – Năsăud, 1548 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 2.466 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2.673 șomeri provin din mediul rural și 1.341 sunt din mediul urban.

Structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă sugestiv astfel:

Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Bistriţa – Năsăud (27,56 %), urmat de cei cu studii liceale (26,44 %), primare (21,22 %), profesionale (17,17 %), universitare (6,30 %), iar 1,31 % au absolvit învăţământul postliceal.

Șomerii cu nivel de instruire primar şi mediu reprezintă 93,20 % din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare sunt 6,80 %.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 783 persoane foarte greu ocupabile, 1409 greu ocupabile, 1077 mediu ocupabile, iar 745 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea  într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Bistrița-Năsăud.