Peste 40 de agenți economici, controlați de polițiști

 

Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice au organizat, în perioada premergătoare Floriilor ortodoxe și Paștelui catolic, o serie de acțiuni pentru protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.

Astfel, la data de 18 aprilie, ”polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat controale și verificări în special în mediul rural. Activitățile au urmărit prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, precum și stabilirea originii produselor comercializate, în special a celor din carne, a lactatelor, a ouălor și a legumelor/fructelor și a modului de manipulare al acestora, urmărindu-se prevenirea unor abateri care pot dăuna sănătății populației”, arată Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, într-un comunicat de presă.

41 de operatori economici au fost verificați, iar ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 30 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 101.500 lei.

Din totalul sancțiunilor, 28 sunt prevăzute de Legea 12/1990, privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 2 sancțiuni sunt prevăzute de O.U.G. 28/1999, privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. De asemenea, a fost confiscat numerar în sumă de 681 lei”, mai arată IPJ B-N.

Potrivit polițiștilor, în vederea asigurării unui climat optim de ordine, liniște, siguranță și legalitate în mediul de afaceri, acțiunile de acest gen vor continua și în perioada următoare. 

Pentru a vă bucura pe deplin de bunurile cumpărate, polițiștii bistrițeni vă oferă câteva recomandări pentru protecţia dumneavoastră.

La cumpărăturile în magazine:

Evitaţi să aveţi asupra dumneavoastră sume mari de bani, în numerar!

Când achitaţi cumpărăturile, nu scoateţi toată suma de bani, ci numai necesarul plăţii contravalorii acestora!

Atunci când efectuaţi plata cu cardul, tastaţi codul PIN cu discreţie, pentru a nu fi observat de cei din jur!

Furturile din buzunare şi genţi se comit în special în locurile aglomerate. Dacă sunteţi împins în astfel de locuri, verificaţi-vă imediat buzunarul cu bani sau geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unei înscenări a unui hoţ!