Peste 40 de clădiri în care se desfășoară activități educaționale nu au autorizație de securitate la incendiu

 

Reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud au prezentat, într-o conferință de presă organizată cu prilejul sărbătoririi, la data de 13 septembrie, a Zilei Pompierilor din România, o situație privind autorizațiile de securitate la incendiu eliberate pentru clădirile în care se desfășoară activități educative.

Astfel, potrivit datelor prezentate de col. Constantin Florea, inspectorul șef al ISU Bistrița-Năsăud, la data de 9 septembrie erau 46 de clădiri cu destinaţia de învăţământ care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu, în condițiile în care la începutul acestui an erau 73, semn că numărul acestora a scăzut considerabil.

Dacă la începutul anului au fost 73 de clădiri care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu s-a ajuns să se reducă numărul acestora la 52 la începutul lunii august și la 46 la data de 9 septembrie. Procesul este într-o dinamică continuă, în sensul că în continuare sunt acțiuni de asistență tehnică astfel încât toate să aibă autorizație de securitate la incendiu”, a declarat col. Constantin Florea.

Astfel, în ceea ce privește cele 46 de clădiri fără autorizații, situația se prezintă astfel:

  • 25 clădiri au obţinut 23 de avize de securitate la incendiu pentru intrare în legalitate (Liceul Teaca are un aviz pentru două corpuri de clădire; Romuli are un aviz pentru şcoală şi grădiniţă), urmând să se identifice surse de finanţare pentru realizarea lucrărilor. 53% din cele 47 clădiri neautorizate.
  • 4 clădiri depun direct pentru autorizare, având documentaţie întocmită, însă neavizată (Școală Primară Țagu, Școală Chiochiş, Școală Bozieş, Școala Rebrișoara,).
  • 7 clădiri au proiectele în curs de elaborare sau trebuie reactualizate după modificările apărute la normative (Grădiniţa din Lechinţa, Școala Ilișua, Școala Măgura Ilvei, Școală Budacu de Jos, Școală Miceştii de Câmpie – reactualizare, Grădiniţă Nepos comuna Feldru, Grădinița privată Happy Kinder Beclean).
  • pentru 10 clădiri urmează să se înceapă demersurile de avizare/autorizare : Clubul Sportiv Şcolar Bistriţa cu internatul, Grădiniţa nr. 2 Bistriţa din clădirea de la Liceul Grigore Moisil, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Năsăud – fosta Lacrima Năsăud, Grădiniţa din corpul de clădire creşă din Sângeorz – Băi, Comuna Feldru cu corp clădire clasele V-VIII (la DN 17) şi after school – grădiniţă din Feldru, Grădiniţa din Susenii Bîrgăului, Şcoala din Sânmihaiu de Câmpie, Comuna Şanţ cu şcoală corp B în Şanţ, grădiniţă Urmeniş.

În altă ordine de idei, în aceeași conferință organizată cu două zile înainte de sărbătorirea Zilei Pompierilor din România, reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud au prezentat și o situție privind intervențiile pe acest an de la nivelul județului.

Astfel, au fost semnalate 7.942 situaţii de urgenţă (în medie 32,81 pe zi), din care majoritatea au fost cazuri de urgenţă asistate de SMURD (7.072, adică 89,04%). S-a intervenit și la 163 de incendii, peste 250 de situații pentru protejarea comunităților, precum și la circa 50 de incendii de vegetație.

În primele opt luni ale acestui an au fost salvate 202 persoane, 119 adulți și 83 de copii.

Datele statistice ale ISU Bistrița-Năsăud relevă o creștere a numărului situaţiilor de urgenţă gestionate de structurile din subordine cu 2,64% faţă de primele opt luni ale anului 2018. De asemenea, aceleași date indică și faptul că intervenţiile echipajelor SMURD au scăzut cu 1,12 % faţă de primele opt luni ale anului 2018, iar ale echipajelor pentru stingerea incendiilor au crescut cu 28,35% faţă de primele opt luni ale anului 2018;

În ceea ce priveşte incendiile, peste 26 la sută se produc din cauze de natură electrică, iar în alte aproximativ 28 la sută dintre cazuri, de vină sunt coșurile de fum necurățate corespunzător. Cele mai multe incendii, circa 65 la sută au loc în mediul rural.