Peste 40 de sancțiuni, aplicate de jandarmi în perioada Crăciunului; au fost amendate și nouă persoane care au încălcat măsura carantinării

În perioada Crăciunului, jandarmii din Bistrița-Năsăud au aplicat mai bine de 40 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de peste 14.000 de lei.

Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, în ultimele zilei, jandarmii au executat mai multe acțiuni pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară stabilite în această perioadă, respectiv pentru respectarea regulilor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

”Au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale în valoare de 14.550 lei. Sancțiunile contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (14 sancțiuni: 4 amenzi în valoare de 2.000 lei și 10 avertismente scrise), pentru nerespectarea măsurii carantinării, respectiv pentru nerespectarea ordinii și liniștii publice. Un număr de 9 persoane care ar fi trebuit să se afle în carantină ca urmare a sosirii din străinătate, nu se aflau la domiciliu pe timpul verificărilor efectuate, iar o persoană a fost depistată la o stație de alimentare cu carburant. Numai pe această linie, pentru nerespectarea măsurii carantinării, au fost aplicate amenzi în valoare de 9.000 de lei și un avertisment scris”, se arată într-un comunicat de presă al Jandarmeriei Bistrița-Năsăud.

De asemenea, tot în această perioadă, jandarmii au constatat și abateri la Legea nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

”Astfel, au fost aplicate 17 sancțiuni: 11 amenzi în valoare totală de 3.550 de lei și 6 avertismente scrise pentru: tulburarea ordinii publice, adresarea de injurii, lipsa supravegherii unui minor, cerșetorie, consum de alcool în spațiul public neamenajat”, mai precizează IJJ Bistrița-Năsăud.