Peste 400 de bistrițeni au avut nevoie de asistență medicală în perioada Sărbătorilor Pascale

Peste 400 de persoane din judeţul Bistriţa-Năsăud au solicitat asistență medicală pe perioada Sărbătorilor Pascale. Numărul solicitărilor a fost cu aproximativ o treime mai mare faţă de anul trecut, potrivit unui bilanţ întocmit de Serviciul Județean de Ambulanţă Bistrița-Năsăud.

În acest an, perioada minivacanței de Paște (06 aprilie, ora 07.00 – 10 aprilie, ora 07.00) a fost o perioadă relativ calmă. În cele 4 zile (8 ture de 12 ore) Dispeceratul Medical Județean Integrat ISU-SAJ a preluat și tratat un număr de 438 solicitări care au fost alocate în procent de 73,3% echipajelor SAJ și în procent de 26,7% echipajelor SMURD. (+ 31,3% comparativ cu aceeași perioadă din 2017 și scădere cu 6,6% față de Revelion 2017)” informează conducerea SAJ B-N.

Analizând solicitările se constată că majoritatea (414, adică 94,5%) au fost urgențe medico-chirurgicale, iar 24 au fost consultaţii la domiciliu. Media intervenţiilor pe tura de 12 ore a fost de aproximativ 55 de misiuni, cu 8,4 procente mai mare față de perioada Sărbătorilor Pascale din 2017.

Vârful activității a fost înregistrat în tura de zi din 09.04.2018, intervalul orar 07.00 – 19.00, când s-a asigurat managementul integrat al unui număr de 81 solicitări /12 ore. Cazuistica a fost cea specifică sezonului, cu multiple afecțiuni digestive, decompensări ale bolilor cronice, urmări ale consumului de alcool” mai arată bilanțul Serviciului Județean de Ambulanţă Bistrița-Năsăud.

Nici în aceste zile nu au lipsit nici incidentele deosebite, dintre care cel mai semnificativ a fost accidentul rutier din localitatea Dobric, din seara zilei de 7 aprilie, soldat cu 4 victime cu vârste cuprinse între 15 și 20 ani, din care una încarcerată.

One comment

  1. Ati bagat drob si beutura lacomilor pana v-o desfundat Tineta !