Peste 400 de controale, efectuate de comisarii de mediu în prima jumătate a anului

În prima jumătate a anului 2020, comisarii de mediu din județul Bistrița-Năsăud au efectuat peste 400 de controale, aplicând și sancțiuni atunci când situația din teren a impus acest lucru. Valoarea totală a amenzilor depășește 100.000 de euro.

Cu doar 5 echipe de comisari, Comisariatul Județean al Gărzii Naționale de Mediu Bistrița-Năsăud a efectuat un număr de 434 controale la agenți economici și persoane fizice. Pentru neconformitățile constatate s-au aplicat 42 sancțiuni în valoare totală de 578600, fiind trasate măsuri, cu termene realiste, pentru remedierea neconformităților constatate”, informează instituția.

Printre neregulile constate de comisarii de mediu se numără și cele privind depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor provenite din construcții, pentru care amenda aplicată s-a ridicat la 6.000 de lei.

De asemenea, o altă amendă în valoare de 30.000 de lei și a fost aplicată unui operator economic din Beclean. Totodată, în acest caz s-a dispus și suspendarea activității agentului economic.

Pe lângă controalele efectuate, în primele 6 luni ale acestui an, comisarii de mediu au soluținat și 83 de petiții venite din partea cetățenilor.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=148698020149388&id=100895771596280