Peste 5% dintre locuitorii cu drept de vot din Bistrița-Năsăud au votat până la ora 10:00

 

Până la ora 10:00, peste 5% dintre locuitorii cu drept de vot din județul Bistrița-Năsăud și-au exprimat opțiunea la alegerile europarlamentare şi la referendumul pe Justiţie.

Potrivit datelor Biroului Electoral Central privind prezența la vot, până la ora 10:00 au votat peste 14.231 de persoane, majoritatea pe liste permanente și speciale (12.582), dar și pe liste suplimentare (1.646) sau cu urna mobilă (3). Cei mai mulți votanți provin din mediul rural – 8.363, în vreme ce din mediul urban au votat 5.868.

Prezența la vot în timp real poate fi consultată pe următoarea pagină: prezenta.bec.ro.

În județul Bistrița-Năsăud au fost amenajate 313 secții de votare, iar la urne sunt așteptați 262.252 de alegători înscriși în listele electorale permanente.

În ceea ce privește buletinele de vot, la nivel județean sunt 865.245 buletine de vot, din care un număr de 288.415 buletine de vot pentru Parlamentul European, 288.415 bucăți buletine de vot nr.1 pentru Referendum şi 288.415 bucăţi buletine de vot nr. 2 Referendum. Astfel, alegătorii primesc trei buletine – unul pentru alegerile europarlamentare şi două pentru referendum.

Alegătorii votează la secțiile de votare la care sunt arondați cu domiciliul sau reședința, conform listelor electorale permanente. Cetățenii care, în ziua alegerilor, se află într-o altă localitate decât cea de domiciliu pot să își exercite dreptul de vot în localitatea în care se află, la orice secție de votare, urmând a fi înscriși într-o listă suplimentară.

One comment

  1. Motto:
    „Bistriță supusă, mergi la vot, contează!”
    (Imnul Pârtiei Cocoș)

    Dacă nu votezi astăzi, mâine va fi prea târziu si s-ar putea să-ți pară rău .